Administrație

Năeni: Investiția pentru aducțiunea de apă va fi ratată și anul acesta!

În schimb, a fost activată o finanțare de pe timpul PNDL, pentru asfaltări de drumuri locale

Primarul comunei Năeni, Marius Zecheru, are asigurată, la acest moment, suma necesară cheltuielilor neeligibile, cofinanțare, pentru implementarea unui proiect de asfaltare a drumurilor de interes local.

Banii au fost obținuți prin depunerea unui amendament la momentul votării în Parlament a bugetului consolidat al statului, prin care comunei Năeni i-au fost alocate 7,58 miliarde de lei, vechi, dar și prin distribuirea de la Consiliul Județean Buzău, în urma alocării cotei de 6% din veniturile pe taxele și impozitele locale.

„Vestea bună pentru locuitorii comunei noastre este că odată cu trecerea acestor Sărbători Primăria Năeni va emite și Ordinul pentru începerea lucrărilor pentru reabilitarea și modernizarea a o parte dintre drumurile din satele Fințești, Proșca, Vârf și Năeni. Este vorba despre asfaltarea a 4,7 kilometri de drumuri locale, lucrările urmând să înceapă cel târziu în prima parte a lunii mai”, spune primarul Marius Zecheru.

Povestea actualului proiect pentru asfaltarea a o parte dintre drumurile locale din comuna Năeni a început la Ministerul Dezvoltării, în anul 2021, odată cu reformarea Programului Național pentru Dezvoltare Locală (PNDL) într-o variantă liberală, Programul Național Anghel Saligny. Comuna Năeni urma să dispună de 80 de miliarde de lei vechi, bani cu care să fie continuate lucrări de asfaltare pe o parte din drumurile locale. De atunci, proiectul a trecut prin câteva etape obligatorii de evaluare pentru obținerea punctajelor și pentru  încadrarea pe lista proiectelor eligibile, care să poată beneficia de finanțare. Din nefericire, fosta conducere a administrației locale nu a urmărit îndeaproape acest proces birocratic, despre care toată lumea a aflat că este principalul factor care încetinește orice inițiativă pe zona investițiilor, inclusiv cele publice, și așa acest proiect a fost trecut pe o așa-numită listă de așteptare. Lucrurile au fost remediate anul trecut, când primarul Zecheru și consultantul proiectului, îndrumați de secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, buzoianul Alexandru Stoica, au dat o formă actualizată documentațiilor, pentru ca finanțarea să fie deblocată.

Primarul Zecheru mai spune că această subvenție obținută de la Ministerul Dezvoltării va acoperi cheltuielile pentru întreaga gamă de lucrări, ce trebuie executate atunci când este vorba despre modernizarea infrastructurii rutiere. Astfel, constructorul va executa lucrări de consolidare a căii rutiere, va amenaja rigole și șanțuri pentru preluarea și scurgerea apelor pluviale, după care va fi aplicat stratul de asfalt. Pe lângă finanțarea de 80 de miliarde de lei vechi, autoritățile locale au obligația să acopere cheltuieli neeligibile – ex. pregătire de șantier, preconizate la o valoare de peste 970.000 de lei, încadrate la capitolul cofinanțare.

Din nefericire, șeful administrației publice din comuna Năeni se vede nevoit să treacă el, de data aceasta, pe o așa-zisă listă de așteptare, un alt proiect de importanță pentru comunitate, fiind vorba despre lucrările pentru executarea aducțiunii și racordarea la magistrala de apă Apeductul. Primarul Zecheru spune că investiția ar ajunge la un milion de euro, iar Compania de Apă, executantul Apeductului, pare să decline asumarea lucrărilor, chiar dacă la acest moment este și administratorul rețelei locale pentru distribuția apei la robinetele oamenilor. Pentru rezolvarea situației, primarul Zecheru și echipa din aparatul propriu lucrează la întocmirea unei documentații tehnice, pentru accesarea de fonduri europene, astfel încât lucrarea să poată fi asumată de către Primăria Năeni.

Articole similare