Sport

FOTO / Ultimul gong pentru Bogdan Dinu

Carieră încheiată după ani în elita greilor

Când te gândești la boxul buzoian, Stela Duță și Bogdan Dinu sunt, probabil, primele două nume care-ți vin în minte. Ei bine, cel de-al doilea și-a anunțat retragerea din sportul profesionist, alegând să se dedice exclusiv carierei de polițist în cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, acolo unde activează de ani buni de zile.

Anunțul a fost făcut săptămâna trecută: „Neoficial, m-am retras, aștept să fac o activitate în acest sens. În cariera mea la IPJ, sportul a contat foarte mult. Consider că sportivii sunt cele mai bune <produse> care pot veni în această meserie”, a declarat Dinu.

Bogdan lasă în urmă un palmares frumos, titlul mondial la cadeți, obținut în 2003, fiind probabil cea mai cunoscută realizare a buzoianului. „Greul” mai are un bronz, la Campionatele Europene de Juniori, din 2004. Evident, mai recente sunt meciurile de gală împotriva unor pugiliști arhicunoscuți, precum Kubrat Pulev, Jarell Miller sau Daniel Dubois, omul care a deținut pentru o perioadă centura IBF, după ce l-a bătut pe supercampionul Anthony Joshua.

În 2021, Bogdan Dinu și Dubois încrucișau mănușile, iar meciul se disputa cu titlul mondial pe masă, fiind pentru prima dată în istoria boxului românesc când un sportiv se bătea pentru centura mondială la „grea”. Din păcate, câștig de cauză a avut pugilistul din Marea Britanie.

Ultimul meci important al lui Bogdan Dinu s-a consumat în 2023, împotriva lui Frazer Clarke, moment în care buzoianul a trebuit să declare forfeit, după o accidentare la mână.

După retragerea oficială, Dinu va continua să slujească „nobila artă”. Buzoianul s-a dedicat după pandemie inițierii copiilor în box. Unul dintre talentele șlefuite la Golden Gym este multiplul campion național Denis Cucu, recent câștigător al Youth World Boxing Cup. Astfel, implicarea sa în pregătirea noii generații ar putea deveni cea mai importantă „victorie” a sa.

Articole similare