Educație

Povestea Biancăi Ifrim și ascensiunea echipei „Homosapiens” pe scena FIRST Tech Challenge

Echipa de robotică „Homosapiens” a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” reconfirmă, an de an, că pasiunea, munca susținută și spiritul de echipă pot transforma un simplu proiect educațional într-un model de excelență. În cadrul competiției internaționale FIRST Tech Challenge România, ediție aniversară ce a marcat zece ani de la introducerea programului în țară de către organizația Nație prin Educație, echipa hasdeiană a fost recompensată cu Reach Award – locul III, o distincție acordată pentru impactul și activitatea desfășurată în comunitate.

Competiția din acest an a adunat un număr record de participanți, 96 de echipe din întreaga țară împărțite în două divizii – „Coandă” și „Vlaicu” -, ceea ce a crescut considerabil nivelul de dificultate și competitivitate. În acest context, echipa „Homosapiens” a reușit calificarea în semifinala Diviziei „Coandă”, performanță care, alături de rezultatul echipei Heart of RoBots, campioana națională, a plasat Colegiul Național „B. P. Hasdeu” într-o poziție unică: singurul liceu din România cu două echipe calificate în semifinalele competiției naționale.

În spatele acestor rezultate stau însă nu doar ore de muncă tehnică, ci și povești personale care dau greutate întregului demers. Una dintre ele este cea a elevei Bianca Ifrim, care a descoperit robotica dintr-o simplă curiozitate, fără să bănuiască impactul pe care această alegere îl va avea asupra viitorului său. „Povestea mea în cadrul echipei de robotică <Homosapiens> a început în clasa a X-a, dintr-o curiozitate aparent simplă”, povestește Bianca. Contextul a fost unul obișnuit pentru mediul școlar: colegi deja implicați și un anunț care invita la înscriere: „Mai mulți colegi de clasă erau deja implicați în echipă, iar un afiș de pe holul școlii anunța deschiderea înscrierilor. Am decis să încerc ceva nou, fără să știu că această alegere avea să-mi influențeze profund parcursul educațional și personal”.

Deși nu a intrat direct în zona tehnică, parcursul ei a demonstrat că succesul unei echipe de robotică nu se bazează exclusiv pe programare sau inginerie. „Am intrat inițial ca voluntar în departamentul de PR, unde abilitățile mele de comunicare au fost rapid observate”, explică ea. Această etapă a fost esențială pentru formarea sa, chiar dacă rolul nu implica lucrul direct cu roboții. „Deși nu eram implicată direct în partea tehnică, experiența FTC m-a învățat lucruri esențiale despre lucrul în echipă, adaptabilitate și asumarea responsabilității”, mărturisește Bianca.

În timp, implicarea ei a crescut constant, iar dorința de a contribui mai mult a determinat-o să își asume responsabilități tot mai mari. Astăzi, elevă în clasa a XII-a, Bianca ocupă rolul de „peer mentor” în cadrul echipei, adică de coleg cu experiență care nu comandă, dar ghidează și sprijină pentru ca echipa să funcționeze mai bine și toți membrii să învețe. „Sprijin atât membrii echipei principale, cât și voluntarii, în special pe partea de organizare internă și comunicare”, spune aceasta, subliniind rolul său în menținerea coeziunii și eficienței grupului.

Drumul echipei „Homosapiens” nu a fost însă lipsit de dificultăți. Un moment definitoriu a fost sezonul precedent, când rezultatele nu au fost cele așteptate. „Unul dintre cele mai dificile momente pentru echipă a fost sezonul trecut, când nu am reușit să ne calificăm la etapa națională a competiției FIRST Tech Challenge România. A fost o lovitură de moral”, își amintește Bianca.

În loc să descurajeze echipa, acest eșec a devenit un catalizator pentru schimbare și evoluție. „Acest eșec ne-a
determinat să ne mobilizăm și să căutăm noi oportunități”
, explică ea. Astfel, membrii echipei au ales să participe la competiții internaționale de prestigiu, precum FTC Italy Championship și Michiana Premier Event din Statele Unite, unde au reușit să obțină rezultate remarcabile. „Aceste experiențe ne-au validat munca și ne-au ajutat să revenim mai puternici”, spune tânăra.

Pentru Bianca, una dintre cele mai importante experiențe personale a fost participarea la competiția din SUA: „Personal, unul dintre momentele de referință a fost participarea la Michiana Premier Event, unde am contribuit direct la obținerea premiului Motivate Award – locul I”. Această realizare a venit la pachet cu o provocare majoră: susținerea unui interviu în limba engleză în fața unui juriu internațional. „A fost prima dată când am susținut un interviu în limba engleză în fața juraților internaționali, o experiență care mi-a confirmat că pot comunica eficient și într-un context profesional, chiar și sub presiune”, a povestit Bianca.

În paralel, eleva se pregătea și pentru examenul Cambridge, ceea ce a făcut ca reușita să fie cu atât mai valoroasă: „Satisfacția a fost cu atât mai mare cu cât m-am pregătit în paralel și pentru examenul Cambridge”.

Impactul participării în cadrul FIRST Tech Challenge depășește însă zona performanței academice sau competiționale. Pentru Bianca, această experiență a reprezentat o transformare personală profundă. „FTC m-a schimbat profund. M-a ajutat să devin mai sigură pe mine, mai deschisă și mai conștientă de importanța colaborării”, spune ea.

Ea evidențiază și lecțiile esențiale despre dinamica unui grup: „Am învățat că, deși pot apărea conflicte, soluțiile vin prin dialog, compromis și vot democratic”. Aceste valori au contribuit la consolidarea unui mediu bazat pe respect și sprijin reciproc. „Echipa a devenit pentru mine, mărturisește Bianca, o a doua familie, un spațiu în care sprijinul reciproc și respectul sunt esențiale”.

Experiențele acumulate în cadrul echipei, completate de activități de voluntariat și de competiții academice, au avut un rol decisiv în conturarea planurilor sale de viitor. „Îmi doresc o carieră într-un domeniu care pune accent pe disciplină, lucrul în echipă și responsabilitate”, afirmă Bianca, menționând că aspiră la o carieră militară. Chiar dacă drumul ales este unul dificil, încrederea în propriile forțe este susținută de tot ceea ce a învățat în acești ani. „Chiar dacă drumul este dificil, știu că tot ce am învățat în acești ani mă pregătește pentru provocările care urmează”, spune hasdeianca.

Povestea Biancăi Ifrim și parcursul echipei „Homosapiens” ilustrează cum se poate obține succesul într-o competiție de prestigiu, dar, mai ales, puterea educației non-formale de a forma caractere, de a dezvolta competențe esențiale și de a inspira o nouă generație de tineri pregătiți să facă față provocărilor viitorului.

Articole similare