Copiile operelor „Rugăciune” şi „Bustul lui Petre Stănescu”, aflate în incinta Cimitirului Dumbrava din municipiul Buzău, sunt monitorizate permanent de poliţiştii locali după ce au făcut obiectul unor furturi, notorietatea, componenta de piaţă, valoarea simbolică şi patrimonială excepţională a lucrărilor atrăgând interesul infractorilor din domeniul artei.

Cele două lucrări sunt considerate de către specialişti drept un capitol important din istoria judeţului Buzău. Potrivit conducerii Muzeului Judeţean, Constantin Brâncuşi a locuit la Buzău, unde a cioplit în piatră de Măgura două lucrări de o importanţă majoră, soclurile pentru lucrările „Rugăciune” şi „Petre Stănescu”.

„Pentru Buzău, Brâncuşi nu este doar un mare nume al culturii universale, ci şi un capitol de istorie locală concretă. Se cunoaşte faptul că, pentru câteva luni, în anul 1914, Constantin Brâncuşi a locuit la Buzău, unde a cioplit în piatră de Măgura soclurile pentru lucrările <Rugăciune> şi <Petre Stănescu>, amplasate în Cimitirul Dumbrava. Legătura principală se concretizează în monumentul funerar dedicat avocatului buzoian Petre Stănescu, comandat de văduva sa, Eliza Stănescu. Ansamblul este alcătuit din două piese asociate numelui lui Brâncuşi: <Rugăciune> şi bustul lui Petre Stănescu. De asemenea, el a venit la Buzău special pentru acest ansamblu, a locuit aici în casa Elizei Stănescu şi a montat lucrările pe soclurile din piatră. Din păcate, furturile au readus dramatic aceste lucrări în atenţia publicului larg. <Rugăciune>, în varianta de copie autorizată amplasată în cimitir, a fost furată o dată în anii ’90, recuperată ulterior, apoi din nou sustrasă în 2005. Articolele din epocă arată că opera nu era la primul furt şi că autorii au profitat de lipsa pazei. Ulterior, în 2013, a fost realizată o nouă copie autorizată, destinată reamplasării în Cimitirul Dumbrava. În privinţa bustului lui Petre Stănescu, acesta a fost recuperat după mulţi ani de la dispariţie, piesa reintrând în circuitul public buzoian şi fiind readusă în prim-planul memoriei locale”, a declarat, pentru „Agerpres”, directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache.

Pentru judeţul Buzău, operele lui Brâncuşi sunt asimilate de către specialişti cu o formă de legitimare culturală, având o încărcătură identitară deosebită. Semnificaţiile regăsite în lucrările sale depăşesc însă graniţele ţării, fiind parte dintr-un limbaj universal recunoscut. „La nivel naţional, Brâncuşi este una dintre expresiile maxime ale creativităţii româneşti. Ministerul Culturii formulează foarte sugestiv ideea că Brâncuşi aparţine poporului român, iar creaţia lui întregii lumi. Această dublă apartenenţă spune totul: rădăcinile lui sunt româneşti, dar limbajul artistic este universal. El a schimbat decisiv istoria sculpturii moderne, a deschis noi raporturi între formă, esenţă, material şi simbol şi a influenţat generaţii întregi de artişti şi instituţii culturale. La scară internaţională, Brâncuşi este un reper canonic al modernităţii artistice. Pentru Buzău, această realitate se traduce într-o şansă majoră, aceea de a lega patrimoniul local de marile narative ale culturii universale. Ansamblul de la Dumbrava nu este doar o poveste de istorie locală, ci o poartă de intrare într-o conversaţie globală despre artă, memorie, autenticitate şi protecţia patrimoniului”, subliniază Daniel Costache.

Notorietatea celor două lucrări nu a atras doar admiraţia criticilor de artă şi a publicului, ci şi dorinţa infractorilor. Există un cumul de factori care, potrivit specialiştilor, trezesc interesul celor care se ocupă de furturile pieselor de cultură şi al obiectelor de patrimoniu, un fenomen major, cu ramificaţii internaţionale, care afectează identitatea culturală şi istorică a unei naţiuni. „Operele lui Constantin Brâncuşi atrag infractorii din mai multe motive cumulative. Mai întâi, vorbim despre o semnătură artistică universală, cu o valoare simbolică şi patrimonială excepţională. Apoi, este vorba despre notorietate: numele Brâncuşi funcţionează instantaneu în orice mediu cultural sau infracţional. În fine, există şi componenta de piaţă: obiectele asociate marelui sculptor au o uriaşă valoare de prestigiu, iar în circuitul ilicit această notorietate poate fi exploatată chiar şi când valorificarea financiară directă este dificilă. INTERPOL arată că bunurile culturale sunt vulnerabile tocmai pentru că pot circula între ţări, pot fi ascunse, disimulate sau introduse în reţele de trafic, iar UNESCO insistă asupra nevoii de inventariere şi cooperare între profesionişti şi organele de aplicare a legii. Protecţia unor asemenea opere nu poate fi una simbolică; ea trebuie să fie stratificată. Asta înseamnă clasare şi documentare riguroasă, expertizare, monitorizare video, sisteme de alarmă, prinderi şi ancoraje de securitate, controlul accesului, iluminare adecvată, pază umană, verificarea provenienţei pentru orice mişcare a obiectului, dar şi includerea imediată a pieselor furate în circuitele de alertă poliţienească naţională şi internaţională. De asemenea, INTERPOL menţine o bază internaţională dedicată, cu zeci de mii de înregistrări, tocmai pentru a sprijini recuperarea şi blocarea circulaţiei pieselor sustrase”, mai spune managerul instituţiei de cultură.

Infracţionalitatea din domeniul cultural, potrivit specialiştilor, nu îmbracă doar forma unui furt. Opere de o însemnătate majoră pot fi vandalizate, distruse, degradate prin manipulare improprie, inclusiv din cauza unor breşe de securitate. În cazul furturilor care au vizat lucrările din Cimitirul Dumbrava, motivaţiile depăşesc componenta financiară. „Este o eroare să reducem furtul de patrimoniu exclusiv la bani. Există şi motivaţii de prestigiu, de posesie simbolică, de vanitate, de colecţionism patologic, de demonstraţie de putere, de provocare adresată instituţiilor, ba chiar de ‘trofeu’ identitar pentru anumite grupuri (…) În spatele unui furt poate exista nu doar un cumpărător, ci şi fascinaţia pentru obiectul celebru, dorinţa de control asupra lui sau simpla satisfacţie de a compromite un sistem de protecţie. Pentru piese de valoare excepţională, mai ales în spaţii deschise sau vulnerabile, varianta expunerii copiei este nu doar legitimă, ci adesea recomandabilă. Originalul poate fi păstrat în condiţii muzeale controlate, iar în spaţiul public poate fi expusă o copie autorizată, bine documentată, marcată transparent şi integrată într-un discurs de mediere culturală. Această practică nu înseamnă diminuarea respectului pentru operă, ci dimpotrivă: este o măsură de inteligenţă patrimonială. Organisme internaţionale precum UNESCO, ICOM şi INTERPOL pun accent pe inventariere, documentare, securizare şi reducerea vulnerabilităţilor; în anumite contexte, replica devine parte a acestei strategii de protecţie”, precizează Daniel Costache.

În contextul dat, Direcţia de Poliţie Locală Buzău a amenajat în incinta Cimitirului Dumbrava un post permanent din care agenţii monitorizează în permanenţă copiile operelor „Rugăciune” şi „Bustul lui Petre Stănescu”. Camerele de supraveghere au fost dispuse astfel încât autorităţile să poată avea vizibilitate asupra tuturor unghiurilor. „Au fost montate în anul 2024. Paza este asigurată în permanenţă, atât fizic, cât şi prin supraveghere video a zonelor vulnerabile, pentru protejarea ansamblului funerar, care include bustul realizat de Constantin Brâncuşi, precum şi a cimitirului în ansamblu”, a declarat pentru „Agerpres”, agentul de poliţie locală Ion Necula.

*

„Rugăciune” şi „Bustul lui Petre Stănescu” sunt două lucrări de importanţă majoră realizate de Constantin Brâncuşi, considerat cel mai important sculptor al secolului XX.

„Eu, Constantin Brâncuşi, mă angajez a executa personal în contul D-nei Eliza Petre Stănescu un monument funerar pe preţul de 7.500 lei, în care preţ se cuprinde execuţia integrală a monumentului compus după cum se specifică mai jos, precum şi transportul de la Paris în gara Buzău. Monumentul se compune din următoarele piese: un soclu din piatră care va atinge în înălţime 2 m până la 2 m 50, o figură alegorică reprezentând o femeie care plânge lângă soclu, un bust cu braţe asemănătoare fotografiilor ce D-na Stănescu îi va pune la dispoziţie”, este actul citat de scriitorul Nicolae Peneş în cartea sa „Oraşul cu statui furate”.

Replicile lor au devenit la fel de celebre după o serie de furturi şi în urma unor îndelungi anchete soluţionate cu dosare care au fost rând pe rând clasate.

„La priere” („Rugăciunea”) este strâns legată de o tragedie petrecută în familia lui Petre Stănescu, tânăr avocat din Buzău. Visele soţiei sale, Eliza Stănescu, aveau să se destrame odată cu dispariţia fulgerătoare a bărbatului căruia îi jurase credinţă. Pentru a-i cinsti memoria, femeia îndoliată decide să ridice la mormântul soţului un monument funerar, solicitându-i ajutorul lui Constantin Brâncuşi. Aşa iau naştere, în jurul anului 1910, două mari lucrări, „Bustul lui Petre Stănescu” şi „Rugăciune”, piesele originale fiind depuse la Muzeul de Artă al României, în 1958, respectiv 1976. La fel de important este şi soclul sculptat de maestrul Constantin Brâncuşi, în anul 1914, în piatră de Măgura la Buzău, după ce a locuit o perioadă în casa Elizei Stănescu. În locul celor două opere originale preluate de Muzeul de Artă al României, în Cimitirul Dumbrava au fost montate două replici semnate de acelaşi artist, turnate în bronz.

„Bustul lui Petre Stănescu” este o lucrare importantă din punct de vedere al sculpturii în bronz, care face parte, alături de „Rugăciune”, din ansamblul funerar realizat de Constantin Brâncuşi. (Preluare „Agerpres”)