AdministrațieEducație

Săpoca: Laborator de psihopedagogie școlară, premieră pentru zona rurală

În această perioadă, administrația publică din comuna Săpoca, sub coordonarea primarului Iulian Manea, derulează unul dintre cele mai importante proiecte dedicate reabilitării infrastructurii învățământului local.

Este vorba despre finalizarea program pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente IT pentru Școala Gimnazială Săpoca, urmare a unei finanțări obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), secțiunea Politici pentru noua generație. Obiectul general al proiectului este dotarea tuturor spațiilor necesare desfășurării optime a procesului de învățământ, conform analizei de nevoi elaborată la nivelul Școlii Gimnaziale Săpoca.

Iulian Manea, șeful administrației publice din comuna Săpoca, era printre cei mai tineri primari din România în momentul alegerii în primul mandat în anul 2008, și venea din învățământul buzoian, unde activase ca învățător. Formarea profesională a determinat și o viitoare orientare în ce privește investițiile publice la nivelul comunității din Săpoca, astfel că, de-a lungul celor opt ani de administrație publică, au fost în operă cel puțin câte două proiecte de investiții pentru învățământul local în fiecare mandat. În acest moment, cele două școli gimnaziale se prezintă la standarde europene, de asemenea cele două grădinițe cu program normal, la care se adaugă una cu program prelungit.

Pe zona „socialului”, copii aflați în risc de abandon familial vor fi beneficiari ai Centrului de Zi care își va deschide activitatea în curând. Nu în ultimul rând, cele două săli de sport amenajate în interiorul clădirilor contribuie la funcționarea unui sistem de învățământ asumat de corpul didactic și apreciat de elevi și părinți.

Revenind la proiectul european, derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru dotarea Școlii Gimnaziale din satul de reședință, Săpoca, toate cele 16 săli de curs au fost dotate cu mobilier dedicat. Cu materiale și mobilier specifice au fost pregătite două laboratoare cu funcțiuni multidisciplinare, ele fiind echipate inclusiv cu tehnică digitală. Ca o noutate în sistemul de învățământ buzoian din zonele rurale, a fost organizat și dotat cu materiale didactice și echipamente IT un laborator(cabinet) pentru psihopedagogie școlară. Nu în ultimul rând, prin această finanțare europeană au fost asigurate dotări pe specificul unei săli de sport.

Valoarea totală a investiției asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență a fost de 1,046 milioane lei, adică peste 10 miliarde de lei vechi, o finanțare cu titlu nerambursabil. Primarul comunei Săpoca, Iulian Manea, spune că documentațiile pentru acest proiect de investiții au fost depuse la Ministerul Dezvoltării încă de la sfârșitul verii anului 2023, iar odată deschisă finanțarea, proiectul a avut ca termen oficial pentru închiderea lucrărilor ultima zi din luna martie 2026, dar beneficiarii au spus stop chiar cu câteva zile înaintea publicării acestui articol.

Articole similare