Care este impactul bugetar al reducerii impozitelor din municipiul Buzău

Încasări mai mici cu aproximativ două-trei milioane de euro la bugetul municipiului Buzău, astfel apreciază responsabilii Primăriei impactul reducerii cotelor impozitelor şi taxelor locale aprobate de deliberativul municipal săptămâna trecută.
„În acest moment, practic, cei cu maşinile de peste 2.000 de centimetri cubi vor plăti mai puţin cu 42%. Celor cu maşini până în 2.000 de centimetri cubi li se vor restitui de la 43 până la 80 de lei, iar celor cu maşini de peste 2.000 de centimetri cubi li se vor restitui până la 1.800 de lei. Până acum s-au încasat în jur de două milioane de euro, probabil că vom încasa mai puţin cu două-trei milioane de euro. Avem vreo 1.500 de persoane cu handicap grav şi handicap accentuat. În momentul acesta, practic vom încasa mai puţin pe maşini. Anul trecut s-a încasat 1,5 milioane de euro, iar acum vom încasa mai puţini bani cu siguranţă decât ne propusesem”, este estimarea primarului Constantin Toma.
Consiliul Local Municipal Buzău a aprobat diminuarea cotelor din taxe şi impozite, după intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 9 din 27 februarie ce a condus la revizuirea taxelor locale pentru persoanele cu handicap, pentru imobilele vechi şi pentru maşini.



