Se pregătește parteneriatul Consiliul Județean–Primăria Râmnicu Sărat pentru relansare economică

La ședința Consiliului Județean Buzău din data de 26 februarie a.c., președintele Marcel Ciolacu va promova un proiect de hotărâre prin care se inițiază constituirea parteneriatului interinstituțional, scopul fiind înființarea unui parc industrial și, în extensie, relansarea economică a municipiului Râmnicu Sărat și a zonei așa zis metropolitane.
De altfel, proiectul de hotărâre ce va fi votat de consilierii județeni este una dintre promisiunile președintelui Ciolacu în campania pentru alegerile parțiale din 7 decembrie 2025, când anunța măsuri clare, cu efect real în arhitectura economică a județului Buzău, parteneriatele între instituția Consiliului Județean și UAT-urile buzoiene fiind unul dintre vectori, care să garanteze performanță.
Un proiect mai vechi cu un conținut asemănător, promovat de Primăria Râmnicu Sărat pentru amenajarea unui parc industrial, prezenta drept locație zona fostelor unități militare din partea de nord-est a municipiului. A fost chiar și o tentativă de punere în practică a unei colaborări cu parteneri chinezi, în anul 2017, un demers care nu a mai fost continuat, după o primă vizită în teren a asiaticilor.
De data aceasta, locația pentru amenajarea parcului industrial a fost, practic, impusă de traseul Autostrăzii A7, care trece râul Râmnic în dreptul comunei Râmnicelu și traversează fosta zonă industrială a orașului Râmnicu Sărat. Terenul, în suprafață de aproximativ 10.000 de metri pătrați este situat în apropierea drumului național DN22, spre Brăila, în aria de influență a tronsonului care facilitează accesul pe A7.
„Conform documentelor oficiale, Consiliul Județean Buzău și Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Rm. Sărat vor reglementa legal înființarea unei persoane juridice de drept privat – societate cu răspundere limitată, având ca obiect administrarea parcului industrial, urmând ca în ședințele autorităților deliberative din luna martie să fie adoptate actele administrative respective. Consecvent în promovarea unei politici publice de stimulare a economiei buzoiene, în colaborare cu Primarul Municipiului Rm. Sărat am inițiat proiectul pentru înființarea unui PARC INDUSTRIAL în Municipiul Rm. Sărat, ca un prim pas într un context mai larg, vizând și parteneriate public – privat, stimulare investiții și creare de noi locuri de muncă. Această structură funcționează ca un ecosistem de afaceri în cadrul căruia companiile beneficiază de infrastructură comună, utilități și facilități fiscale, fiind administrat de o societate specializată. În România, conform statisticilor, există peste 100 parcuri industriale active”, se arată în raportul președintelui Ciolacu.
De altfel, proiectul promovat în cadrul parteneriatului Consiliul Județean – Primăria Râmnicu Sărat este în concordanță cu un program european, promovat și manageriat de Agenția de Dezvoltare Regională Brăila, care se află în consultare publică. Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est (ADR-SE) Brăila pregătește un apel de proiecte tocmai pe segmentul investițiilor de fonduri europene în zone protejate economic, de tipul parcurilor industriale. Prin programul european anunțat se pregătește o infuzie majoră de capital european, în valoare totală de 45 de milioane de euro, destinată dezvoltării de parcuri industriale.
Reprezentanții ADR-SE Brăila mai spun că anul 2026 se anunță unul extrem de dinamic în ceea ce privește finanțările europene. Comisia Europeană a lansat peste 1.000 de apeluri de finanțare, în special în domenii precum inovarea și cercetarea. Există axe dedicate proiectelor tehnologice – de exemplu, cele care vizează utilizarea senzorilor sau a soluțiilor inteligente – cu finanțări de până la 1,5 milioane de euro per proiect. De asemenea, paleta de finanțări este una foarte largă: granturi de 200.000 – 300.000 de euro pentru economia socială, axe dedicate microîntreprinderilor, programe pentru dezvoltarea turismului, finanțări regionale sau aplicații directe la Comisia Europeană, de zeci de milioane de euro.



