Administrație

Breaza: 11 miliarde lei vechi pentru digitalizarea bibliotecii locale

Comuna Breaza derulează din toamna anului trecut, mai exact din luna octombrie, un proiect ce are ca sursă de finanțare fonduri europene derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, privind dotarea școlilor din mediul rural, o componentă fiind programul pentru modernizarea și digitalizarea bibliotecilor locale, ținta fiind transformarea obiectivului într-un hub de dezvoltare a competențelor digitale.

Astfel, obiectivul general al proiectului presupune îmbunătățirea competențelor digitale de bază în comunitățile cu acces limitat la formare digitală și ale grupurilor marginalizate, din localitățile care sunt parte din rețeaua județeană de biblioteci.

Pe de altă parte, o componentă distinctă în cadrul proiectului prevede alocarea de fonduri, din bugetul total al proiectului, care depășește 1,1 milioane lei, adică 11 miliarde de lei vechi, pentru a fi executate lucrări de consolidare și renovare a clădirii care adăpostește biblioteca locală, în cazul de față biblioteca din comuna Breaza, și dotarea acesteia cu echipamente IT&C și echipamente tehnice. Ulterior, un număr de cel puțin o sută de cetățeni din comunitatea lărgită a comunei Breaza vor avea ocazia să participe la cursuri gratuite pentru formarea și dezvoltarea competențelor digitale.

Investiția de la Breaza face parte dintr-un program european, prin care 51 de biblioteci din tot atâtea comune buzoiene vor fi reabilitate din punct de vedere structural, dar şi eficientizate din punct de vedere energetic, precum şi să devină beneficiarele unor programe de achiziţii de tehnică IT şi materiale didactice de ultimă generaţie, prin care să fie create condiţii de atractivitate pentru tineri, atât pentru reapropierea obşinuinţelor pentru citit, dar şi decoperirea unor ocupaţii, altele decât cele pentru care tinerii alocă mult timp pe reţelele de socializare.

Biblioteca Comunală Mărăcineni este lider de proiect, contractul de finanțare fiind semnat încă din perioada anului trecut. Toate cele 51 de investiții trebuie să fie declarate închise la finalul acestui an.

Articole similare