Sport

FOTO / Fabulos! Aur pentru România, mândrie pentru Buzău: Eduard Ionescu a triumfat la Chennai

Bernadette Szocs și Eduard Ionescu au adus medalia de aur pentru  România, în cadrul WTT Star Contender Chennai 2026. Cei doi s-au impus în finala probei de dublu mixt, unde au învins cuplul indian format din Yashaswini Ghorpade și Harmeet Desai.

Tricolorii au dominat această probă de-a lungul zilelor de concurs din India. Duminică, românii, favoriții nr. 2, au oferit o demonstrație de forță la masa de joc în finala pe care au câștigat-o în 3 seturi, scor 11-9, 11-2, 11-8. De-a lungul competiției din India, Bernadette Szocs și Eduard Ionescu i-au mai învins pe sud-coreenii Cho Daeseong/Joo Cheonhui, scor 3-2 (13-11, 9-11, 7-11, 11-9, 11-6), pe indienii Anirban Ghosh/Anusha Kutumbale, scor 3-0 (11-8, 11-4, 11-9), și pe Oh Junsung/Miyu Nagasaki, pereche nipono-sud-coreeană, scor 3-1 (11-6, 6-11, 11-9, 11-0).

Edi a participat în alte două probe, simplu masculin și dublu masculin. Buzoianul s-a oprit în optimi la simplu, cedând greu, 2-3, în fața reprezentantului gazdelor, Sathiyan Gnanasekaran, după ce în șaisprezecimi eliminase un alt jucător indian, Harmeet Desai.

La dublu masculin, el a făcut pereche cu Darius Movileanu. Românii au fost învinși tot în optimi, de echipajul francez Florian Bourrassaud / Esteban Dorr.

Articole similare