Sport

Sorții ne trimit să ne „batem” iar cu Tulcea pentru un loc în Liga a 3-a

Miercuri s-au stabilit, la sediul Federației Române de Fotbal, barajele pentru promovarea în fotbalul profesionist. În ediția 2026-2027 a Ligii a 3-a vor promova cele 21 de echipe câștigătoare ale jocurilor de baraj dintre cele 42 de campionate județene declarate de Asociațiile Județene de Fotbal, respectiv Asociația Municipală de Fotbal București.

Sorții i-au hărăzit viitoarei campioane județene a Buzăului omoloaga din Tulcea. Duelul se repetă după ce, acum trei ani, Montana Pătârlagele pierdea dubla manșă cu Hamangia Baia.

De data aceasta, în clasamentul ligii tulcene se luptă pentru un loc de baraj alte grupări. Pelicanul Murighiol, Pescărușul Sarichioi și Flacăra M. Kogălniceanu sunt cele trei pretendente. Lideri sunt „pelicanii”, cu 31 de puncte, secondați la patru lungimi de „pescăruși”. Nici trupa din Sarichioi nu este o necunoscută pentru microbiștii locali: în 2018, Gloria o bătea rău de tot în dublă manșă, 3-0 la Tulcea și 5-1 la Buzău, obținând biletele pentru Liga a 3-a. Antrenor, pe atunci, George Timiș, cel care reușea apoi promovarea și în eșalonul secund.

Jocurile de baraj se vor desfășura în sistem eliminatoriu, tur-retur, pe 20 iunie 2026 (ora 18.00), respectiv 27 iunie 2026 (ora 17.30). Întrucât a fost eliminat principiul avantajului golului marcat în deplasare, în caz de egalitate după două manșe, jocul retur va fi decis în urma reprizelor de prelungire sau, dacă este cazul, în urma loviturilor de departajare.

Articole similare