Administrație

Mărăcineni: Trei proiecte sociale și o investiție pentru eficientizarea consumului de energie electrică

Autoritățile publice din Mărăcineni au în așteptare în acest moment cel puțin trei proiecte de investiții care își vor dovedi utilitatea în zona relațiilor sociale.

Este vorba despre construirea unui centru pentru îngrijirea copiilor cu dizabilități, un proiect în care Primăria Mărăcineni are calitatea de lider, colaborator și beneficiar urmând să fie Direcția Județeană pentru Protecția Copilului Buzău. O creșă, încadrată de ordonatorul de credite (Compania Națională de Investiții) la categoria medie, se află pe lista de sinteză a finanțatorului, iar cel de-al treilea proiect ar fi amenajarea unui cartier pentru locuințe. Cel de-al patrulea proiect așteaptă un semn de la Ministerul Energiei, în sensul lansării încă unei sesiuni de oferte de investiții destinate zonelor rurale, pentru amenajarea de parcuri fotovoltaice. Bianca Costin, consilier achiziții publice cu delegare pentru funcția de secretar general în Primăria Mărăcineni, spune că documentația este pregătită și că la momentul lansării ofertelor autoritățile locale vor fi solicitat un maxim de finanțare pentru această categorie de investiții.

Între cele patru oportunități de investiții, s-ar părea că „vedeta” ar fi proiectul pentru amenajarea cartierului de locuințe, pe de o parte, pentru că odată finalizate toate cele aproximativ 130 de case, autoritățile locale ar putea demonstra, încă o dată, loialitatea față de cetățeni, în timp ce pentru Bianca Costin ar însemna o a doua provocare majoră și un proiect special în care ar fi implicată pe toată durata lui, după aducțiunea și înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale.

„În acest moment se lucrează la un PUZ pentru a avea o idee despre numărul exact al loturilor rezervate caselor. Acum apreciem că vor fi undeva la 130 de locuințe, dar după finalizarea documentațiilor și consultarea specialiștilor, am fi bucuroși să spunem că acest număr va fi mai mare. Vor fi case tip, propunerea fiind construirea în regim parter plus mansardă. Un element important în acest proiect este faptul că vom avea posibilitatea să trasăm căile de acces – străzile – la dimensiuni care să respecte și legislația pe domeniu, dar și să putem, ulterior, să aducem rețelele de apă, canal și, de ce nu, și gazele. De asemenea, proiectarea corectă a străzilor va ușura activitatea de colectare a deșeurilor menajere, dar vom avea și siguranța că Salvarea sau Pompierii vor avea acces pentru intervenții eficiente”, spune Bianca Costin, administratorul comunei Mărăcineni.

Cartierul de locuințe va fi amplasat pe teritoriul satului Potoceni, în zona în care a fost montată crucea de pe deal. La momentul promovării proiectului și supunerii la vot, unul dintre consilierii locali a adus un amendament, de asemenea aprobat de plen. Siminel Sterea, unul dintre consilierii social-democrați din Consiliul Local Mărăcineni a adus în discuție necesitatea rezervării unui procent de 10-15% din totalul loturilor care să fie acordate unor familii cu resurse financiare mai reduse. „Am în vedere acele situații în care două sau trei familii locuiesc la aceeași adresă, în același corp de casă, având la dispoziție, în cazuri fericite, câte o cameră. Sigur, și ei vor trebui să respecte aceleași reguli de construire în noul cartier, dar mă gândesc că vor reuși să construiască o casă simplă, fără mansardă. În ce privește amplasarea unor astfel de loturi, consider că ar trebui eliminată din start ideea rezervării acestora într-un grup compact, pentru că am risca să inducem ideea de excludere a acelor familii în ansamblul social creat. În altă ordine de idei, propun ca un număr de case, stabilit în Consiliul Local, să constituie o rezervă pentru situații nedorite, așa cum am avut în Mărăcineni, când după un incendiu sau o explozie, Doamne ferește, oamenii rămân pe drumuri. Nu în ultimul rând, propun ca la momentul distribuirii loturilor pentru case, operațiunea să fie făcută de o comisie alcătuită din funcționari în aparatul primarului, dar fiecare dintre aceste propuneri să treacă prin filtrul Consiliului Local”, a propus Siminel Sterea.

Secretarul cu delegație Bianca Costin apreciază că demersurile birocratice pentru promovarea și obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor s-ar putea întinde pe toată perioada anului în curs. De asemenea, în paralel vor fi continuate procedurile legale pentru obținerea ultimelor avize care să permită autorităților locale să emită ordinul pentru începerea lucrărilor la centrul pentru copii cu dizabilități, amplasamentul fiind în imediata apropiere a viitorului cartier de locuințe. Nu în ultimul rând, arhitectura zonei va fi completată cu un obiectiv distinct, o creșă medie, un proiect care va fi implementat pe un program dezvoltat de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții (CNI). Bianca Costin spune că proiectul se află pe lista de sinteză a finanțatorului, ceea ce înseamnă că șansele pentru semnarea contractului de execuție sunt importante, beneficiari urmând să fie aproximativ 60 de copii. De asemenea, în imediata apropiere a celor două obiective – creșa și cartierul de locuințe -, autoritățile locale au în plan amenajarea unei zone de recreere.

Cel de-al patrulea proiect, parcul fotovoltaic, va fi instalat vizavi de baza sportivă, pe teritoriul satului Căpățânești. „Deja este obținut certificatul de urbanism de la autoritățile județene și așteptăm ca Ministerul Energiei să deschidă încă o sesiune de finanțări, după ce s-a consumat perioada de consultare civică în perioada lunii decembrie 2025. Vom depune documentațiile și vom solicita finanțare la un maxim care poate fi acordat, în funcție de gradul de dezvoltare și încadrare a localității”, spune Bianca Costin.

Articole similare