Asociația Comunelor din România se implică în „guvernarea” locală

Adunarea Generală a Filialei Județene Buzău a Asociației Comunelor din România a avut o primă întâlnire, în contul acestui an, în data de 26 ianuarie.
Sesiunea de lucru și dezbaterile punctelor de pe ordinea de zi au vizat problematici, pe cât de diverse, pe atât de importante, mai ales că la discuții au răspuns invitațiilor prefectul județului, Liliana Sbîrnea, președintele Consiliului Județean, Marcel Ciolacu, șefa Gărzii de Mediu Buzău, Carmen Ichim, Daniela Palcău, inspector general IȘJ Buzău, reprezentanta Oficiului de Cadastru, Elena Florescu, precum și liderul sindicatului asociațiilor comunelor din România, Dan Cârlan.
„La dezbaterea punctelor de pe ordinea de zi, pe lângă aprobarea rapoartelor de activitate aferente anului 2025 și predicțiile pentru anul 2026, a fost aprobată aderarea prin Acord de cooperare a comunelor Cilibia, Cătina, Brădeanu, Murgești și Robeasca la sistemul de exercitare a funcției de audit public intern, ajungându-se în acest moment la un număr de 78 unități membre din totalul de 82, la care se adaugă orașele Nehoiu și Pătârlagele. De asemenea, a fost aprobat proiectul de înființare a compartimentului privind <Implementarea Sistemului de Control Intern Managerial> (SCIM) în sistem de cooperare, compartiment care își dorește a veni în sprijinul unităților ce nu au implementat SCIM și doresc să realizeze acest lucru prin cooperare”, spune liderul asociației buzoiene a comunelor, Iulian Manea, primarul comunei Săpoca.
Sesiunea de lucru a continuat cu discuții care au atins probleme importante pentru administrația publică locală a județului, precum proiectele prioritare de dezvoltare a județului, probleme pe zona managementului deșeurilor inclusiv cele prevăzute în OG 92/2021, trecerea de la finanțarea administrativă la parteneriatul strategic pentru educație, cadastru sistematic și fond funciar, precum și dezbateri pe marginea proiectului de lege privind reforma în administrația publică locală – constrângeri și posibile soluții pentru diminuarea impactului
negativ.



