Inițiativă civică pentru reclădirea Râmnicului Mare

Evenimentul care a marcat Ziua Unirii la Râmnicu Sărat a fost organizat, sub coordonarea autorităților publice locale, în jurul unei inițiative civice care își propune să ducă la renașterea economică, socială și spirituală a zonei.
Ziua în care a fost evocat actul Unirii de la 24 ianuarie 1859 a fost omagiată prin două festivități, activitățile fiind începute la Biserica Adormirii Maicii Domnului și continuate în Sala Mare de ședințe a Primăriei Râmnicu Sărat, unde au fost invitați consilieri locali și directori de instituții locale și județene, cetățeni de onoare, primari ai localităților din Zona Râmnicului, reprezentanți ai mediului de afaceri, râmniceni care trăiesc în alte orașe din țară și străinătate, cadre didactice, medici și personal medical ș.a.
„Inițiativa 24 Ianuarie – Uniți, reclădim Râmnicul Mare”, s-a dorit a fi un eveniment prin care să se realizeze o relansare economică, socială și spirituală a Râmnicului. Primarul municipiului a vorbit despre direcțiile de acțiune și planul activităților care vor duce proiectul de la idei la fapte, redând Râmnicului o nouă dimensiune, evenimentul din Primăria Râmnicu Sărat fiind, de altfel, o continuare a discuțiilor promovate și angajate de Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean Buzău, și Sorin Cîrjan, primarul orașului Râmnicu Sărat.
Un prim proiect în cadrul căruia cele două instituții pot colabora se leagă de înființarea unui parc industrial, de altfel una dintre așteptările autorităților publice râmnicene, care nu au putut depăși până acum stadiul identificării viitorului amplasament, respectiv pe locul fostelor unități militare. Fostul premier și primarul de Râmnic sunt de acord că ideea de parc industrial ar reprezenta una dintre investițiile sustenabile în zonă, mai ales că perspectiva relansării economice ar veni la pachet cu înființarea de locuri de muncă, la dispoziția atât a locuitorilor orașului Râmnicu Sărat, dar și a celor cu domicilii în comunele limitrofe orașului. „Parcul Industrial rămâne una dintre cele mai importante mize. Construit cu viziune, poate schimba dinamica economică a orașului și poate deveni un punct de sprijin pentru întreg județul, prin locuri de muncă și investiții care să rămână aici, pe termen lung. Dar dezvoltarea nu înseamnă doar economie. Înseamnă grijă față de oameni, de la servicii medicale mai bune (inclusiv prin construirea noii secții de îngrijiri paliative), până la școli mai bine susținute și servicii publice care funcționează corect”, spunea, la momentul întâlnirii, președintele Ciolacu.
Dincolo de parteneriatul anunțat, între instituția Consiliului Județean Buzău și Primăria orașului Râmnicu Sărat, primarul Cîrjan a făcut apel la personalități din diverse domenii de activitate, care au notorietate la nivel național și nu numai, în acest sens organizând o festivitate specială în care au fost conferite titluri de cetățeni de onoare omului de afaceri Viorel Tudose, care de-a lungul timpului a pus la dispoziția comunității râmnicene resurse financiare importante din profitul propriei companii, și, de asemenea, unui alt întreprinzător în mediul de afaceri, Cătălin Săndulache.
Pentru că proiectul ce presupune revitalizarea unor domenii considerate vitale în dezvoltarea unei localități are nevoie de specialiști, a fost oferit titlul onorific de „Ambasador al Râmnicului Sărat” unor personalități importante, care au plecat din orașul Râmnicu Sărat: profesor universitar doctor Răzvan Dincă, decan al Facultății de Drept din cadrul Universității București, profesor universitar doctor Cosmin Dobrin, ASE București (pentru domeniul Educație), profesor universitar doctor Dan Costin Nițescu, conferențiar universitar doctor Marcel Vulpoi și doctor economist Viorel Tudose (pentru domeniul Dezvoltare Durabilă).



