VIDEO / Marcel Ciolacu, atac devastator la Ludovic Orban
Preşedintele Consiliului Judeţean, Marcel Ciolacu, fost lider al Partidului Social Democratr şi fost premier, a lansat un atac dur la adresa fostului prim-ministru liberal Ludovic Orban, pe care îl acuză de ipocrizie politică şi îl face responsabil pentru creşterea accelerată a datoriei publice în timpul guvernării PNL. Ciolacu susţine că Orban ar fi solicitat sprijinul PSD pentru a reveni în funcţia de premier în martie 2020, „făcând cărare” la biroul său. „S-a milogit să ajungă la Palatul Victoria cu voturile PSD”, afirmă Marcel Ciolacu, numindu-l pe Ludovic Orban „trubadurul expirat care vrea azi să se reinventeze, vorbind de integritate şi moralitate politice, drept garda pretoriană a lui Bolojan”.
Într-o postare pe Facebook, Ciolacu susţine că faptul că Ludovic Orban a devenit principalul apărător al lui Ilie Bolojan ar demonstra „absenţa asurzitoare” a susţinerii acestuia din urmă din partea Partidului Naţional Liberal. Totodată, liderul PSD îl acuză pe Orban că oferă lecţii despre buget, deşi, în opinia sa, în anul 2020, sub conducerea acestuia, datoria publică a României a crescut cu peste 126 de miliarde de lei, reprezentând „cel mai mare salt din istoria modernă”.
Marcel Ciolacu afirmă că deficitul bugetar din perioada pandemiei nu ar fi sprijinit populaţia sau economia, ci ar fi facilitat „furturi uriaşe de bani publici”, invocând achiziţii controversate de echipamente sanitare, măşti neconforme şi vaccinuri rămase neutilizate în depozite.
În acelaşi mesaj, Ciolacu reaminteşte mai multe episoade controversate din cariera politică a lui Ludovic Orban, inclusiv evenimente din timpul pandemiei, conflictele interne din PNL şi demisia acestuia de la Palatul Victoria. De asemenea, fostul preşedinte al PSD susţine că Orban ar fi solicitat sprijinul PSD pentru a reveni în funcţia de premier în martie 2020, după ce fusese demis prin moţiune de cenzură, pentru a evita o criză guvernamentală în debutul pandemiei.
„El este şi politicianul care, în martie 2020, făcea cărare la biroul meu de la Parlament să fie pus iar premier, după ce fusese demis prin moţiune de cenzură. S-a milogit să ajungă la Palatul Victoria cu voturile PSD, fiindcă n-am vrut să lăsăm ţara fără premier când abia începea pandemia. Acesta este trubadurul expirat care vrea azi să se reinventeze, vorbind de integritate şi moralitate politice, drept garda pretroriană a lui Bolojan”, se arată în mesajul lui Marcel Ciolacu.
Mesajul se încheie cu critici ironice la adresa încercării lui Ludovic Orban de a se poziţiona drept susţinător al integrităţii şi moralităţii politice, rol pe care Ciolacu îl consideră lipsit de credibilitate. „Iar când singurul tău bodyguard e bufonul scenei politice, care răcnea <Ciiiineeee esteee geneeeraluuuuul>, gudurându-se pe lângă Iohannis, e ca şi cum ai pune paznic la viitor pe cineva care, veşnic <afumat>, a pierdut toate cheile trecutului”, se arată în finalul mesajului fostului premier.
Atacul lui Ciolacu vine după ce Orban a reacţionat la criticile sale la adresa Guvernului Bolojan pe tema deficitului bugetar. „Nerușinarea lui Ciolacu depășește orice limită. În loc să tacă mâlc, să își pună cenușă în cap și să se căiască pentru dezastrul economic și bugetar din ultimii trei ani, îndrăznește, cu un tupeu incredibil, să îl atace pe Ilie Bolojan. De ce? Tocmai pentru Bolojan nu a fugit de răspundere și și-a asumat riscurile majorede a lua măsurile indispensabile pentru a reuși să înlăture efectele calamităților provocate de guvernarea iresponsabilului. Și asta în condițiile în care partidul din care face parte Ciolacu, PSD, este în egală măsură responsabil pentru toate măsurile adoptate de guvern, pentru că este membru al coaliției de guvernare și are cel mai mare număr de minștri în guvern. Mai mult decât atât, PSD fiind principalul vinovat pentru întârzierea sau blocarea foarte multe decizii în coaliție care ar fi putut să așeze o mai mare parte din greutatea redresării pe umerii clientelei politice, și nu pe umerii cetățenilor”, a sps Ludovic Orban.
Acesta a susținut că îi este tot mai clar că PSD „va apela la orice ticăloșie pentru a scăpa cât mai repede de Bolojan”: „Îmi este din ce în ce mai clar că PSD va apela la orice ticăloșie pentru a scăpa cât mai repede de Bolojan. Pentru că știu foarte bine că, atât timp cât Bolojan este la Palatul Victoria, combinațiile, privilegiile, sinecurile, matrapazlâcurile și furăciunile obișnuite ale pesediștilor sunt în pericol”.



