Actualitate

Nicio anchetă a Avocatului Poporului la Buzău în anul 2025

Reprezentanții Biroului teritorial Ploiești al Avocatul Poporului au dat publicității bilanțul activităților instituției pentru anul 2025 derulate în județele Buzău, Prahova și Dâmbovița.

În anul 2025, la nivelul Biroului Teritorial Ploiești a crescut semnificativ numărul petițiilor, dar și numărul recomandărilor Avocatului Poporului.

În județul Buzău pe parcursul anului 2025 s-au acordat 107 audiențe, s-au recepționat 106 apeluri telefonice, petițiile înregistrate au ajuns la 80; de asemenea, s-au înregistrat și 29 de sesizări din oficiu. De asemenea, Buzăul este singurul județ unde nu s-au desfășurat anchete.

Cele mai multe audiențe și apeluri telefonice s-au înregistrat în județul Prahova: 351, respectiv 413, iar cele mai multe anchete au avut loc în județul Dâmbovița, opt la număr.

Prin petițiile transmise de către cetățeni, au fost semnalate încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale, iar cele mai multe au vizat încălcarea dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, a dreptului de proprietate privată, a dreptului la un nivel de trai decent (recalcularea pensiilor), a dreptului de petiționare, dreptului la muncă și protecția socială a muncii, a protecției copiilor și a tinerilor,a  protecției persoanelor cu handicap, și a dreptului la ocrotirea sănătății.

Biroul Teritorial Ploiești s-a sesizat din oficiu în 165 de situații, care au vizat încălcări din Constituția României  și au stat la baza efectuării unor anchete și a unor demersuri scrise la autoritățile care aveau competențe pentru a interveni în rezolvarea acestor cazuri.

În cursul anului 2025 au fost efectuate 15 anchete la mai multe instituții publice, respectiv la Primăria comunei Crevedia, județul Dâmbovița, Complexul de Servicii Comunitare „Floarea Speranței” Pucioasa din cadrul D.G.A.S.P.C Dâmbovița, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, Liceul Tehnologic „Spiru Haret” Târgoviște, Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, Primăria comunei Drăgănești, județul Prahova, Liceul Tehnologic „Dr. C Angelescu” Găești, județul Dâmbovița, Școala Gimnazială „Sfânta Vineri” Ploiești, Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” Câmpina, județul Prahova, Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Ploiești, Penitenciarul Ploiești, Penitenciarul Găești, județul Dâmbovița, Penitenciarul de Femei Târgșorul Nou, județul Prahova, Centrul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” Gura Ocniței, județul Dâmbovița.

Anchetele proprii au fost efectuate fie pentru clarificarea unor situații sesizate de către petenți, fie pentru clarificări în cadrul soluționării sesizărilor din oficiu și au vizat încălcări ale drepturilor prevăzute de Constituția României, respectiv protecția copiilor și a tinerilor,  dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul de proprietate privată, protecția persoanelor cu handicap, dreptul la viață, integritate fizică și psihică, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Prin procesul verbal de anchetă, au fost stabilite măsuri cu caracter de recomandare, pe care autoritățile în cauză și le-au însușit. Pentru remedierea deficiențelor constatate în urma verificărilor realizate au fost emise în total cinci recomandări.

Reamintim faptul că Instituția Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă și independentă față de orice altă autoritate publică și are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice, contribuind astfel la soluționarea conflictelor, prin mediere și dialog. Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului, precum și audiențele acordate cetățenilor sunt scutite de orice fel de taxă.

Activitatea se desfășoară de regulă la sediul din Ploiești, însă lunar reprezentanții acestui birou se deplasează și în județele Buzău și Dâmbovița pentru a acorda audiențe și pentru a primi petiții din partea cetățenilor.

Articole similare