Buzoieni salvați din flăcări de vecini

Doi buzoieni au fost, miercuri, pe punctul de a pieri în flăcările care le-au cuprins locuințele, fiind salvați de intervenția promptă a vecinilor.
Astfel, miercuri seara, pompierii buzoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Haleș, comuna Tisău. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la o locuință cu o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, existând posibilitatea de propagare la anexele gospodărești și la proprietatea învecinată. În interiorul casei se afla o femeie în vârstă, care a fost scoasă din casa în flăcări de vecini înainte de sosirea forțelor la fața locului. Victima era conștientă, dar prezintă arsuri de gradul II și III pe aproximativ 60% din suprafața corpului, la nivelul spatelui, membrelor superioare și inferioare.
Tot miercuri, pompierii au intervenit la un incendiu de locuință în comuna Podgoria, unde un bărbat de 70 de ani a fost scos din locuință înainte de sosirea forțelor de intervenție.
„Felicităm cetățenii care au intervenit cu curaj și spirit civic pentru salvarea semenilor! În cazul incendiilor, primele secunde sunt esențiale, iar ajutorul acordat rapid poate face diferența”, spun reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.


