AdministrațieSănătate

Măsuri administrative pe modelul „una caldă, una rece”, la Spitalul Județean

Sorin Pătrașcu, managerul Spitalului Județean, a făcut recent o serie de declarații legate de modul în care este organizată activitatea profesională pentru buna funcționare a instituției medicale fanion a județului.

La Spitalul de Urgență Buzău sunt în continuare medici care fac șase-șapte gărzi într-o lună, ceea ce înseamnă o reală acumulare de stres profesional. Conform spuselor managerului Pătrașcu, cea mai neacoperită linie de gardă este la neonatologie, dar probleme sunt și în ce privește numărul medicilor cardiologi și ORL.

Una caldă…

Ultima reușită în ceea ce privește organizarea unei linii de gardă a fost cea pe secția de Cardiologie, în timp ce se încearcă organizarea unei asistențe de continuitate și în cadrul secției de neonatologie, unde, conform spuselor managerului Pătrașcu, se poartă discuții cu cei trei medici de specialitate, dar până acum nu s-a reușit decât acoperirea parțială a unei linii de gardă.

Pentru prima parte a anului viitor, s-ar părea că o primă linie de gardă ar putea fi organizată pe secția Gastroenterologie, pentru că numărul de medici care aleg să lucreze al Spitalul Județean Buzău pe secția respectivă este în creștere.

Una rece…

Din nefericire, după ce o perioadă destul de lungă secția de Oncologie medicală a fost și închisă din lipsă de medici, problemele ar părea că vor capta atenția conducerii Spitalului chiar din prima parte a anului viitor. După cum se știe, în ultima perioadă necesarul de medici pe specialitatea respectivă fusese, oarecum, echilibrat, inclusiv prin cooptarea unui medic din Focșani, singurul care asigurase, pentru o perioadă mai lungă de un an, servicii minime birocratice (eliberare de adeverințe medicale, trimiteri ș.a.) pentru bolnavii cronici buzoieni pe oncologie. Conform aceleiași surse, s-ar părea că în perioada următoare oncologia medicală ar putea pune probleme din punct de vedere al organizării activității în cabinetul de ambulatoriu. Conducerea Spitalului Județean Buzău a discutat cu medicul respectiv, care a reclamat presiuni nejustificate din partea unor aparținători, ajungându-se inclusiv la proferarea de injurii. Dacă astfel de lucruri se vor repeta și în prima parte a anului viitor, cel mai probabil activitatea medicală în cadrul cabinetului de ambulatoriu pe oncologie va fi întreruptă.

Articole similare