Rază de lumină pentru Luceafărul: Daniel Constantin Dinu merge la națională

Vești excelente pentru sportul buzoian! Clubul Sportiv Luceafărul Buzău a anunțat convocarea jucătorului său Daniel Constantin Dinu la Lotul Național de Futsal Seniori al României, pentru acțiunea oficială programată în perioada 15–22 decembrie 2025.
Tricolorii vor participa la WinterCup Poreč 2025, un turneu internațional de pregătire, unde vor susține trei partide amicale în compania unor adversari puternici: Arabia Saudită (18 decembrie), Polonia (19 decembrie) și Japonia sau Slovenia (21 decembrie).
Convocarea lui Dinu descrețește un pic frunțile celor din conducerea Luceafărului, club aflat pe penultimul loc în Liga Națională. În ultimul timp, entitatea s-a zbătut la cote de avarie, încercând să „întindă” pe cât posibil un buget minuscul pentru nevoile unei echipe de primă divizie. Chiar și-așa, cu jucători care preferă în fiecare an să lase futsalul pentru Liga a IV-a, Luceafărul reușește cumva să rămână relevantă și pe plan național.
„Suntem extrem de mândri de Daniel și de această realizare importantă din cariera sa. Este o convocare meritată, care onorează atât clubul, cât și orașul Buzău”, au transmis reprezentanții clubului.



