„Femei care aștern Căciunul”, atelier creativ la Moro Coffee&Juice Orizont

Luna cadourilor a venit cu multă forfotă, liste, griji și alergături pentru toți cei dragi, mai ales pentru femei. Dar, înainte să intrați în ritmul acela care nu vă mai lasă să respirați, aveți șansa unei seri care vă adună, vă liniștește și vă aprinde din nou bucuria.
Mai exact, pe 4 decembrie sunteți invitați la un atelier cald și creativ, unde femeile se opresc din „trebuie” și se întorc la „vreau”. Un loc unde vă lăsați grijile la intrare, vă încetiniți respirația și creați, cu mâinile voastre, un ornament natural de Crăciun pe care îl veți lua acasă ca pe o amintire a unei seri care a fost doar pentru voi.
„Aromele de portocală, scorțișoară, ramurile verzi, lumina caldă și atmosfera MORO vor face totul să pară simplu, firesc, frumos. Nu trebuie să știți nimic dinainte. Doar să veniți. De restul ne ocupăm noi”, așa sună mesajul organizatorilor, care dau startul atelierului de relaxare de la ora 17.30.
Locația va pune la dispoziție materiale naturale pentru creații autentice. Va oferi ghidaj pas cu pas, indiferent de experiență, va crea o atmosferă cozy, feminină și calmă, iar după două ore de desprindere de lume veți pleca cu un ornament unic, creat chiar de dumneavoastră.
Locurile sunt limitate, rezervarea este 250 de lei, iar dacă veți simți că aveți nevoie de această pauză „caldă” înainte de nebunia sărbătorilor, atunci acest atelier este exact pentru dumneavoastră.




