Internele, mobilizare pentru minivacanța de 1 decembrie

În contextul acestei minivacanțe, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Buzău intensifică activitățile pentru menținerea ordinii și liniștii publice, cu predilecție în zonele în care se vor crea aglomerări de persoane, măsurile având scopul prevenirii, dar și intervenției prompte în cazul unor eventuale fapte antisociale, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție al Județului.
Astfel, zilnic vor fi prezenți la datorie peste 150 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale și economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, dar și acțiuni speciale.
La nivelul întregului județ vor avea loc numeroase adunări publice și evenimente caracterizate de diversitate, printre care amintim târgurile de sezon sau evenimentele prilejuite de Ziua Națională a României.
Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe întreaga rețea de drumuri din județ, pentru fluidizarea circulației și prevenirea evenimentelor rutiere și, bineînțeles, pentru depistarea și luarea măsurilor legale față de acei participanți la trafic, ce încalcă prevederile legale și pun în pericol siguranța circulației. Pentru siguranța din trafic, echipajele rutiere vor folosi zilnic, pe drumurile cu risc ridicat, toate dispozitivele de măsurare a vitezei, iar acțiunile de control vor continua atât pe timpul zilei, cât și noaptea.
De asemenea, specialiștii din cadrul Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, dar și cei din dispozitivul de ordine publică, derulează activități de informare cu privire la articolele pirotehnice și noul cadru legislativ în acest domeniu, precum și acțiuni de verificare a legalității operațiunilor cu astfel de articole.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor acționa în sistem integrat, fiind pregătite să prevină faptele antisociale și să ofere un răspuns prompt în cazul unor situații neprevăzute.
„Recomandăm conducătorilor auto să circule cu prudență, să își adapteze viteza la condițiile meteo și să evite călătoriile dacă vehiculul nu este pregătit corespunzător pentru sezon. Vă recomandăm să evitați consumul excesiv de alcool, să acordați atenție bunurilor personale și să supravegheați copiii în zonele aglomerate. Dacă aveți nevoie de ajutor, apelați cu încredere la oamenii legii pe care-i întâlniți în teren sau sunați la numărul unic de urgență 112”, se mai arată în informare.
*
La rândul lor, jandarmii buzoieni vor asigura ordinea publică în cadrul evenimentelor ce vor avea loc în minivacanța ocazionată de Ziua Națională.
„Sărbătorile de iarnă încep cu Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, zi în care sute de mii de români își sărbătoresc onomastica. Le urăm un călduros <La mulți ani!> și să petreacă această zi responsabil. Urmează 1 Decembrie, Ziua Națională a României, zi în care vom fi alături de buzoieni la ceremonia militară și religioasă urmată de tradiționala defilare pe Calea Eroilor. Vom acționa împreună cu colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești și alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea ordinii publice atât pe Calea Eroilor și în Parcul Crâng, cât și alte localități din județul nostru unde se vor desfășura manifestări dedicate Zilei Naționale a României. Minivacanța aduce și deschiderea târgurilor de Crăciun. Dacă alegeți să le vizitați aveți grijă de bunurile dumneavoastră și, mai ales, dacă sunteți însoțiti de copii, vă recomandăm să îi supravegheați cu atenție sporită. Respectați indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, evitați implicarea în conflicte de orice natură, iar dacă vă aflați în situații de dificultate și aveți nevoie de sprijin, apelați cu încredere la jandarmii aflați în apropiere.
Cu siguranță această minivacanță va aduce și turiști în zona de munte a județului nostru, astfel că jandarmii montani vă recomandă să vă informați cu privire la itinerarul propus, prognoza meteo şi condiţiile climatice locale, purtați echipament adecvat sezonului rece, specific zonei montane, și urmați doar traseele marcate. Dacă aveți posibilitatea, aflați informații despre starea traseului pe care îl veți parcurge, chiar dacă alegeți mașina ca mijloc de deplasare. Încercați să rețineți cât mai multe repere întâlnite pe traseul parcurs iar dacă vă întâlniți cu animale sălbatice nu le hrăniți și sub nicio formă nu încercați să interacționați cu acestea. În cazul apariţiei unei situaţii de risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau a vieţii, solicitați ajutorul prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean.
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău vor participa la menținerea ordinii publice, misiune care se vă desfășura în sistem integrat, alături de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, dar și prin patrulele independente în zona traseelor turistice montane și în stațiunea balneară Sărata Monteoru. Echipele de intervenție constituite în această perioadă vor fi în măsură să acționeze cu operativitate pe întreg teritoriul județului pentru soluționarea oricăror evenimente semnalate, mai precizează jandarmii buzoieni.
*
Pompierii buzoieni vor monitoriza permanent situaţiile din teren și vor interveni prompt pentru protejarea vieţii și bunurilor cetăţenilor. Pe durata minivacanței, echipajele operative vor fi zilnic la datorie, asigurând misiunile de stingere a incendiilor, acordarea primului ajutor calificat şi gestionarea situaţiilor de urgenţă. Echipajele SMURD vor continua acordarea asistenței medicale de urgență şi transportul persoanelor aflate în dificultate către unitățile sanitare. Atenție sporită va fi acordată manifestărilor dedicate Zilei Naţionale, unde sunt așteptați numeroși participanți, precum și zonelor turistice din judeţ. În perioada premergătoare minivacanței, inspectorii de prevenire au desfășurat controale tematice la spații de alimentație publică, structuri de cazare și amplasamente destinate evenimentelor, pentru verificarea respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor.
„Pentru o minivacanţă în siguranţă, recomandăm turiştilor și persoanelor cazate în pensiuni sau hoteluri să respecte câteva reguli esenţiale: consultați planul de evacuare afișat în unitatea de cazare; semnalați personalului eventualele căi de evacuare blocate; verificați modul de deschidere a ferestrelor și ușilor de acces.
Totodată, în contextul scăderii temperaturilor, reamintim cetăţenilor că majoritatea incendiilor la locuinţe sunt generate de coșuri de fum necurățate, instalații electrice improvizate sau mijloace de încălzire lăsate nesupravegheate. Vă rugăm să manifestați prudenţă și să verificaţi starea surselor de încălzire, să decuplaţi aparatele electrice la părăsirea locuinței și să supravegheați atent copiii pentru a preveni jocul cu focul”, spun, la rândul lor, reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
Orice situaţie care poate pune în pericol viaţa sau bunurile trebuie anunţată de urgență la 112, iar pentru informații privind comportamentul corect în situații de urgență, accesați platforma fiipregatit.ro sau aplicaţia DSU.