Politic

Terorism electoral la Mărăcineni

Un duo electoral cu componență USR-AUR, de altfel, format înainte de actuala campanie pentru președinția Consiliului Județean Buzău, s-a activat atât de mult în ultima perioadă încât acțiunile lor au ajuns să fie catalogate, de-a dreptul, acte de terorism. Electoral, bineînțeles!

Pentru a păstra, totuși, dimensiunea locală a demersurilor celor doi consilieri activiști de partid, și mai ales conjunctura politică a momentului, vom apela la această formulă, cea de „terorism electoral”. Ultimul eveniment provocat de cei doi a implicat și un grup de fermieri de pe raza satului Potoceni, care în această perioadă desfășoară lucrări pregătitoare pentru arăturile de toamnă-iarnă, aceștia ajutându-se de un utilaj pus la dispoziție de Primăria locală.

Dan Ion

Dan Ion, consilierul local USR de la Mărăcineni, și Dan Popescu, erijat în lider local al formațiunii comunale AUR, s-au deplasat în zona grădinilor de legume din satul Potoceni, unde fermierii sus-amintiți împrăștiau gunoiul de grajd pe terenurile care în zilele următoare, dacă nu va mai ploua, vor fi transformate în ogoare. Dan Ion, cunoscut și cu supranumele de „Legionarul”, care avea și calitatea de „operator film”, și-a manifestat nedumerirea vizavi de faptul că gunoiul urma să fie împrăștiat pe teren și nu transportat la… groapa de gunoi! Fermierul care i-a interpelat a trecut cu vederea ignoranța celui care se credea apărătorul legii și a bunurilor comunității și, la rândul lui, s-a interesat despre motivul filmării. Cei doi au spus că sunt interesați de modul în care este folosit utilajul Primăriei, mai ales că, în opinia lor, grupul de fermieri acționează ca și „aparținători” ai primarului social-democrat Constantin Dumitru!

Cu o zi înainte, primarul Constantin Dumitru organizase o întâlnire electorală, invitat fiind candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, fostul premier Marcel Ciolacu, eveniment la care au fost prezenți și o parte dintre fermierii din satul Potoceni, de unde și încadrarea politică folosită de reprezentantul AUR, Dan Popescu. Dincolo de propria voință de a continua o îndeletnicire cu tradiție în Mărăcineni, anume legumicultura, grupul de fermieri, care între timp au pus și bazele unei asociații de producători, ceapa roșie de apă fiind brand local, a fost ajutat în permanență de primarul în funcție, de unde și gestul normal de a-i fi alături, mai ales că cel cu care s-au întâlnit, la rândul lui, a ajutat în nenumărate rânduri ca pe canalul de irigații să fie apă. OPINIA a arătat în mai multe articole de presă cum urmare a unor decizii nechibzuite, luate în special la nivelul Administrației Bazinale Buzău-Ialomița, culturile sufereau de lipsă de apă în perioade cu călduri caniculare. Aproape de fiecare dată decizia deblocării situației pleca de la biroul fostului premier Marcel Ciolacu.

Confruntați, politic, cu o asemenea stare de lucruri, cei doi activiști de partid, useristul „legionar” Dan Ion și auristul Dan Popescu se agață de orice motiv care ar putea fi transformat în demers electoral, din nefericire fiecare acțiune a celor doi fiind transformată în veritabil scandal în spațiul public. Ultimul episod creat de cei doi a fost amplu prezentat în presa buzoiană, când Dan Popescu, crescător de animale, și-a adus turma de oi și capre în curtea Primăriei, fără ca acesta să suporte rigorile legii.

Articole similare