Sara-Maria Bivolu a pășit pentru prima dată în universul proiectului de jurnalism teatral și acest debut nu e niciodată întâmplător. În modul în care își rostește gândurile, se simte o bucurie a descoperirii de sine; are acea curiozitate vie care, rar, se ivește atunci când tânărul spirit începe să se perceapă pe sine nu doar ca realitate, ci ca posibilitate.
Sara pare să fi intuit că adevărata provocare nu e să fii primul, ci să rămâi autentic. Mărturisește că i-a plăcut întotdeauna Limba română – a participat la diferite concursuri școlare, cu calificări pe țară la olimpiada de română și la „Olimpiada de lectură ca abilitate de viață” -, și apoi au venit firesc pasiunile pentru teatru și artă. Dragostea ei pentru limba română și pentru teatru nu se reduce la un simplu exercițiu școlar; este o manieră de a locui frumos în cuvânt, de a transforma experiența culturală în experiență existențială. Cultura „geek”, pasiunea pentru lectură, filme și cosplaying sunt hobby-uri, dar și forme subtile prin care explorează libertatea de a fi altfel, de a modela lumea prin joc, imaginație și sens.
Prezența ei în acest proiect este continuarea unui drum firesc al devenirii. În Sara se simte foamea rară de sens, dorința de a înțelege și de a trăi frumos, o sete de cultură care nu se măsoară în cunoaștere, ci în capacitatea de a simți și de a transforma experiența vieții în lumină.
În rândurile ce urmează, Sara-Maria Bivolu, elevă în clasa a X-a H la Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, ne oferă o perspectivă profundă și matură asupra spectacolului „Oleanna” de David Mamet, parte din Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr” organizat de Teatrul „George Ciprian” din Buzău. Prin sensibilitate și spirit de observație, Sara surprinde esența unei confruntări scenice complexe – cea dintre profesor și studentă –, analizând pe de o parte conflictul de idei și valori și pe de altă parte transformarea interioară a personajelor. Vă invităm să lecturați cronica ei, o reflecție despre putere, înțelegere și limitele comunicării umane, dincolo de orice prejudecată.
„Oleanna”
În lumea actuală, o lume în care uităm esența sau, din contră, esența ne acaparează mintea precum o negură și se transformă în decepție, prejudecată, dorință de putere, noi, oamenii… ne regăsim în teatru. Și cred că despre asta este vorba și în „Oleanna”. Despre curajul de a privi în ochi controversa, și, totodată, de a explora „bariera artificială dintre profesor și elev”, de a-ți depăși condiția inițială, de a „vorbi cu cuvintele tale”.
În cadrul festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, organizat de Teatrul „George Ciprian” din Buzău, în colaborare cu numeroși sponsori și având ca invitați actori de renume național, publicul a avut ocazia să urmărească spectacolul „Oleanna” de David Mamet, în regia lui Mădălin Hîncu, interpretat de actorii Teatrului Excelsior din București.
Ioana Niculae a jucat rolul lui Carol, studenta repetentă ce merge în biroul profesorului pentru a cere ajutor, pentru a ridica problema faptului că, orice ar face, nu înțelege ,,nimicˮ, dar este dispusă să muncească, să încerce. Marius Turdeanu, în rolul profesorului, este, poate, intelectualul modern, ce „adoră să predea”, dar vede educația superioară ca pe o prejudecată, o inutilitate. Se vede pe sine în neputința lui Carol, vrea să ajute, dar paradoxul său filozofic, în contact cu credințele neclintite ale studentei muncitoare, duc la acest conflict apăsător de valori, ce se sfârșește cu distrugerea unor standarde, unor visuri, unei vieți. Căci, pe cât de captivantă e filozofia nonconformistă a profesorului universitar, pe atât de insistent sună telefonul, cu demult consacratele probleme cotidiene – plata pentru noua casă, predarea actelor, rambursările, familia, titularizarea. Astfel, filozoful acuzat de sete de putere (mai mult sau mai puțin pe nedrept) este transpus în viața reală, presantă, ce îl conduce către purtarea așa-zis neadecvată, din ce în ce mai controversată pe parcursul piesei.
„Oleanna” ne îndeamnă să ne regândim propria identitate, dar și ce înseamnă cu adevărat libertatea, fie ea libertate de exprimare, precum e evocată în piesă, fie în toate sensurile ei. Și atunci nu poți să nu te întrebi: cine a fost cel mai nedreptățit la final? Carol, studenta căreia i s-au adresat cuvinte nepotrivite, mai târziu injurioase, ba chiar cea care a fost atinsă în mod neadecvat de către profesorul ei, sau chiar profesorul, care susține că intenția sa a fost aceea de a discuta, de a-i deschide calea către înțelegerea materiei, de a sparge bariere artificiale și a fi, pentru o clipă, cu adevărat sincer, dar care a sfârșit prin a-și pierde titularizarea, a fi suspendat și anchetat de procurori? Dinamica atât de vie dintre cei doi pe scenă face aproape imposibilă desemnarea celui vinovat, căci nu cred că există unul, ci doar doi oameni (ce, abia la final, întorcându-se cu spatele la public, admit în tăcere că sunt ambii oameni – aspect pe care s-a pus accentul mult de-a lungul piesei) ce se lasă ghidați după valori diferite. Studenta se ascunde în spatele normelor sociale, al clișeelor moderne, susținând că reprezintă „colectivul” și atribundu-și, astfel, o responsabilitate de a demasca nedreptatea, găsind-o în atitudinea profesorului. Acesta, deși deschis la minte, dispus să împărtășească ideologii noi, nonconformiste, încalcă, incontestabil, reguli sociale esențiale. Pe parcursul operei, interesant este, însă, că ambele personaje evoluează. Profesorul renunță din ce în ce mai mult la fațada sa de servitor al sistemului, ajungând, prin sfidarea sa mai mult sau mai puțin subtilă, în cel mai de jos punct. Eleva, însă, ce la început nu înțelegea și nu îndrăznea să se exprime fără a citi din caiet mai întâi, vorbește în sfârșit „cu cuvintele ei”. Printr-o ironie de care numai soarta poate da dovadă, poate că profesorul, astfel, și-a îndeplinit, în cele din urmă, scopul. Și totuși, ambii se acuză: studenta este văzută de John ca „o chestie mică, ce vrea răzbunare”, iar John este văzut de Carol ca având impresia că este Dumnezeu, iar singurul lui scop este puterea. Ambii, în final, își aruncă cele mai jignitoare cuvinte, îndepărtând de tot vălul academic, filozofic, intelectual ce îi acoperea, și scoțând la iveală oamenii, în cea mai autentică formă.
„Oleanna” nu e o lecție de la universitate, nu e o pledoarie, ci e o luptă devastatoare de idei, ce nu te părăsește nici pe drum spre casă, după ce ai ieșit de multă vreme din sală. Jocul actoricesc, aflat sub imperiul dinamicii atât de intense, a ținut numeroși spectatori cu sufletul la gură, iar decorul, marcat de detalii artistice și constant simbolic pe tot parcursul spectacolului, a avut darul de a te transporta în interiorul universității, parcă simțindu-te înconjurat de cunoaștere, artă, cultură.
A fost o oră și jumătate în care nu numai că am uitat cu totul de realitatea mea, dar am și fost prinsă în mrejele realității celor două personaje. Atât de tare, încât cred că voi medita zile bune la acest duel scenic cutremurător și genial deopotrivă…
