Sport

Metalul, recital cu Câmpulung

Metalul Buzău și-a luat revanșa în fața formației din Câmpulung, cea care o scosese din calculele pentru play-off la începutul lui 2025. De această dată, trupa lui Vali Stan n-a lăsat loc de emoții și s-a impus clar, consolidându-și statutul de candidată serioasă la primele șase poziții. Cu cele 22 de puncte acumulate, buzoienii respiră aer de play-off.

Meciul s-a „rupt” încă din prima repriză, când gazdele au deschis scorul în minutul 28. Valentin Robu a fost din nou la înălțime, transformând cu siguranță un penalty obținut de Vali Dumitrache. Cu această reușită, a zecea din sezon,  atacantul brăilean urcă pe primul loc în clasamentul golgheterilor Ligii a II-a, la egalitate cu Cristi Măgerușan (ASA Târgu Mureș).

După pauză, buzoienii au apăsat pedala de accelerație. În minutul 47, Adi Moldovan a făcut 2-0, profitând de o minge respinsă greșit și finalizând calm, din apropiere, fără șanse pentru portarul Ciubotariu.

Apoi a venit rândul lui Alin Nica să iasă în prim-plan. Mijlocașul gălățean, care împlinește mâine 28 de ani, a reușit o „dublă”, cadou cum nu se poate mai frumos pentru un fotbalist: mai întâi a înscris cu un șut puternic sub transversală (min. 55), apoi a închis tabela după o acțiune spectaculoasă, construită în viteză, cu 7-8 pase succesive ce au deschis complet apărarea adversă.

Victoria clară, 4-0, aduce Metalul la cota 22 de puncte și o urcă provizoriu pe locul 5, la egalitate cu Reșița și Voluntari. Ilfovenii au disputat un meci mai puțin, urmând să joace  abia marți, în deplasare, cu Seps OSK.

 

Articole similare