Sport

Premieră. Arbitru buzoian într-un meci din Serie A Gold

Simona Stancu, buzoianca devenită una dintre cele mai apreciate arbitre de handbal din lume, a bifat o nouă performanță remarcabilă. Românca a arbitrat, pentru prima dată în cariera sa, un meci din campionatul masculin al Italiei, Serie A Gold – o premieră absolută pentru ea.

Andrea Alejandra Pepe

Săptămâna trecută, Simona Stancu a condus, alături de colega sa Andrea Alejandra Pepe, partida dintre formațiile Metelli Cologne și Macagi Cingoli. Cele două arbitre au format o brigadă inedită, după ce fiecare dintre ele a rămas, din diverse motive, fără partenera tradițională: Cristina Lovin Năstase, respectiv Gianna Stella Merisi.

Totodată, colaborarea dintre Federația Română de Handbal și cea din Italia se anunță una de durată, menită să aducă beneficii ambelor părți. Prezența Simonei Stancu în campionatul italian a fost salutată oficial de Federazione Italiana Giuoco Handball (FIGH) și de Comisia Italiană de Arbitraj. Noul duo transnațional va fi implicat în ambele  campionate,  italian și român, prin rotație periodică, inițiind totodată un proces de evaluare din partea EHF, care le va permite să fie angajați în competiții internaționale în viitor.

Cu o bogată experiență internațională la cel mai înalt nivel, turnee finale la Campionatul Mondial, Campionatul European, finale de Liga Campionilor, Simona Stancu este îndreptățită să revină în competițiile europene și mondiale de top.

Articole similare