Sport

Ovidiu și Eduard Ionescu, vicecampioni europeni cu naționala României la tenis de masă!

Performanță istorică pentru tenisul de masă românesc și pentru sportul buzoian! Echipa masculină a României a devenit vicecampioană europeană la Campionatul European din Zadar (Croația), obținând pentru prima dată în istorie medalia de argint continentală. Printre eroii tricolori s-au numărat și buzoienii Ovidiu Ionescu și Eduard Ionescu, doi dintre cei mai valoroși jucători ai momentului, care au contribuit decisiv la parcursul remarcabil al naționalei.

Este prima medalie europeană a echipei masculine după o pauză de 16 ani și cea mai strălucitoare din palmaresul României, care până acum bifase șase semifinale (1958, 1964, 1966, 2005, 2007, 2009).

Lotul condus de antrenorul principal Andrei Filimon și de secunzii Ionuț Seni, Anamaria Sebe, Mădălin Ionașcu și Adrian Crișan i-a avut în componență pe Eduard Ionescu, Iulian Chirița, Ovidiu Ionescu, Darius Movileanu și Andrei Istrate. În drumul spre finală, tricolorii au eliminat adversari de top, demonstrând un nivel de joc și o determinare extraordinare.

În ultimul act, România a întâlnit puternica reprezentativă a Franței, numărul doi mondial, vicecampioană mondială și medaliată cu bronz olimpic. Deși au cedat cu 0-3, elevii lui Filimon au oferit o replică solidă și au arătat că România poate lupta de la egal la egal cu cele mai bune echipe ale lumii.

Rezultatele finalei:

  • Iulian Chirița – Alexis Lebrun 0-3 (2-11, 6-11, 7-11)
  • Eduard Ionescu – Felix Lebrun 1-3 (3-11, 11-9, 5-11, 4-11)
  • Ovidiu Ionescu – Simon Gauzy 1-3 (9-11, 9-11, 11-3, 3-11)

Argintul european de la Zadar confirmă ascensiunea tenisului de masă românesc și oferă o nouă pagină de glorie pentru sportul buzoian, prin Ovidiu și Eduard Ionescu, doi sportivi care, deși nu sunt rude, împărtășesc aceeași pasiune și determinare pentru performanță. 

Din Croația, echipa României se întoarce cu două medalii de argint. Echipa de fete, favorită număr unu a competiției, a pierdut în finala cu Germania, campioana en-titre. Bernadette Szocs, Elisabeta Samara și Andreea Dragoman au fost sportivele care au luptat pentru România.

Articole similare