Alexandru PRIPON
Trăim vremuri interesante, situate la cumpăna dintre generații și feluri de a fi. Vremuri palpitante, în ciuda caracterului repetitiv al unor evenimente și idei care ne înconjoară, în zbor planat. Vremuri imposibil de caracterizat, simplu, drept bune sau rele – cred că istoria și (stră)nepoții vor decide. Vremuri cărora le asortăm o existență pe măsură, deoarece viața ne este, firesc, o oglindire, un portret cumpănit unde apărem în lumina răsfrântă din privirile celor din jur, în umbra staturii lor, în prim-planul ori fundalul propriei deveniri. Iar vorbele tind să fie mai complicate, probabil, decât ne este viața, sub această zodie.
Categorisiri de tot felul ne împart și ne despart, până la diferențieri nedrepte. Suntem egali, dar căpătăm tocuri și talonete sociale sau ne gârbovim, confortabil pentru alții. Justificările pentru înălțimea căpătată în lume variază, e drept, însă rămân, cumva, identice, de-a lungul timpului, reflectând un statut conferit, adesea, de situația financiară. Mai mult sau mai puțin, mai mare sau mai mic.
Încă dinaintea momentului industrializării, când multe paradigme s-au dat peste cap, ca în basme, devenind cam altceva, a apărut instituția arareori denumită ca atare a șefiei. Noi, românii, am preluat-o și am adaptat-o perfect, construind podiumuri și piedestale, turnuri de ivoriu și loje amplasate strategic, toate pentru șefi. În egală măsură, am dezvoltat și teamă (uneori fățarnică), și respect exagerat, și revoltă mocnită, și neacceptare ascunsă, la adresa acelorași șefi. Peste acestea s-a instalat ipocrizia perpetuată în perioada comunistă, când urmam cu strictețe versurile melodiei: „Deci fii supus/Față de cel mai sus-pus…” – continuarea o vom recita cu alt prilej.
Adevărul este că funcțiile de conducere, cele mărunte și cele măricele spre mari, nu presupun competențe de supraom. Șeful trebuie să coordoneze atent, să își îndrume și încurajeze subalternii pentru a-și face treaba cât mai bine, mai eficient, potențându-le calitățile și îndemânarea. De aceea, în principiu, șeful unei echipe specializate în confecționarea șuruburilor de 10 (un simplu exemplu) nu este neapărat cel mai priceput mânuitor al filierei ori al celorlalte scule/unelte, ci o persoană care dovedește calități de lider, menite să păstreze în parametri corespunzători atât producția, cât și moralul subalternilor. Explicația este simplă, poate simplistă, însă condensat-realistă.
Tot din perioada comunistă păstrăm, cu supărare dezamăgită, imaginea șefului avansat „pe linie de partid”, ceea ce însemna că lipsurile majore din zona competenței strict profesionale îi erau compensate, aparent, de priceperea în ceea ce privește „multilateral dezvoltatul” discurs specific „socialismului științific”. Gurile rele și martorii oculari direct implicați afirmau că unii șefi de atunci erau produsul agregatului P.C.R. (pile, cunoștințe, relații). Lucru afirmat și astăzi, cu privirea ațintită către niscai instituții și companii de stat, dar nu insistăm asupra subiectului, din lipsă de spațiu – vă rog să recunoașteți, e o eschivă iscusită.
Se vorbește astăzi, obsesiv, pe fondul măsurilor luate la nivel guvernamental, despre mult clamata ineficiență a angajaților din instituțiile și companiile menționate mai sus, precum și din alte locuri comune. Dincolo de aspectele subliniate gros ori hiperbolizate voit, trebuie discutat rolul persoanelor din conducere – cea directă sau cea foarte de sus. Deoarece, în țara noastră, situația este mereu simplă: am fost educați, vreme de generații întregi, să facem ceea ce ne cere șeful. Nimic mai mult, poate ceva mai puțin. Iar rezultatele sunt, vizibil, pe măsură.
Nu propun nimic. Nici măcar nu mă pricep la subtilități economice, politice ori instituționale. Am făcut această prelungă introducere pentru a vă povesti o întâmplare. Una despre care mi s-a vorbit cândva, în mod repetat. „Și așa ne-o înflorești nouă astăzi”, ar fi continuat personajele din „A doua carte a junglei” (Joseph Rudyard Kipling). Este vorba despre o persoană extrem de muncitoare, cu un caracter excepțional, o persoană care a intrat în vizorul șefului, după ce și-a îndeplinit datoria cu zel, ca de obicei, dar altfel. Altfel decât ar fi vrut șeful…
Confruntarea dintre cei doi a fost cum vă așteptați: strigăte, reproșuri, invective – toate pornite de sus în jos, pe linie ierarhică. Realitatea este că angajatul ar fi putut face, lejer, ceea ce i se imputa că nu a făcut, doar că era obișnuit să muncească enorm, singur, fără amestecul nimănui. Și realizase, cu siguranță, mai mult și mai bine decât i se ceruse, nu mimase munca și nici nu dăduse rasol, numai că nimerise, la un moment neprielnic, „în gura șefului”. Acesta din urmă, după o tiradă mânioasă, demnă de scriitura lui Homer („Cântă, zeiță, mânia ce aprinse pe Ahil Peleianul” – „Iliada”), a plecat, trântind ușa. Până să se audă bubuitul apoteotic scontat, s-au auzit cuvintele bietei persoane muștruluite, singurele cuvinte pe care a apucat să le spună, aproape în contumacie: „Stăpânul învață sluga hoață”.
„Ce-ai zis, mă?!”, a tunat stăpânul, întorcându-se în încăpere. Doar că angajatul profitase de existența mai multor căi de acces și o tulise, cu mult sârg, spre punctul cardinal opus al clădirii. Pentru moment, scăpase, rostind și un adevăr greu de digerat. Lucru pe care îl mărturisea și figura lui, ușor terifiată, ușor biruitoare.
Șeful a fost, la vremea cuvenită, promovat, fără îndoială, fiind apreciat de superiori pentru rezultatele deosebite pe care se presupunea că le are. Angajatul cu pricina a recunoscut mai târziu că a greșit, și-a cerut scuze, a muncit enorm în continuare sau poate a învățat să se prefacă eficient, în așa fel încât să nu mai intre în vizorul conducerii. A revenit, după cum s-ar spune, la normalitate. Normalitatea aceea care ne-a adus unde suntem. Iar când a primit un ucenic, căruia să-i explice fluxul producției și altele asemenea, i-a oferit, cu zâmbet în colțurile ridate ale ochilor, cel mai valoros sfat, din experiență: „Când vine șeful, fă-te și tu că faci ceva”. Ceea ce s-a tot întâmplat, acolo și în alte părți, cu mărunte variații, până în zilele noastre…
