Râmnicu Sărat: Sistemul de distribuție a apei potabile în zona blocurilor este deficitar

Râmnicenii se plâng de calitatea serviciilor de furnizare a apei potabile, concret fiind vizată presiunea prea scăzută cu care ajunge la etajele superioare ale blocurilor de locuințe.
Autoritățile municipale recunosc faptul că sistemul de distribuție este învechit și că ar trebui înlocuit. Pe de altă parte, primarul Sorin Cîrjan spune că pentru o perioadă nu prea lungă acesta ar trebui să fie regimul de funcționare, altfel, dacă presiunea la distribuție ar fi mărită sistemul ar putea să cedeze.
Șeful Executivului municipal amintește despre faptul că, în acest moment, sunt angajate lucrări în sensul reabilitării rețelei pentru distribuția apei potabile, în cadrul unui contract, CL-10, asumat de operatorul regional Compania de Apă, în cadrul unui amplu program derulat la nivel județean, care presupune investiții de peste 300 de milioane de euro, finanțare europeană, pentru realizare de rețele pentru distribuția apei potabile, dar și construirea de rețele de canalizare. Astfel, primarul Cîrjan spune despre investiții importante programate în cartierul Zona Pod, precum și înlocuirea rețelelor de apă în zona blocurilor de locuit, începând cu bulevardul Alexandru Ioan Cuza. „Este o problemă reală, cu care ne confruntăm de ani buni, iar cu prilejul acestor investiții pe fonduri europene vom scăpa de o astfel de… presiune! Operatorul Regional Compania de apă Buzău și-a asumat investiții pentru reabilitarea rețelelor pentru distribuția apei potabile în municipiul Râmnicu Sărat inclusiv din fonduri proprii”, spune primarul Sorin Cîrjan.
În ceea ce privește contractul asumat de operatorul regional Compania de Apă, în UAT Râmnicu Sărat au fost realizați următorii indicatori fizici:
- Reabilitare sistem distribuție apă: 6 Km;
- Extindere sistem distribuție apă: 0,25 Km;
- Extindere sistem canalizare: 6 Km;
- Reabilitare sistem canalizare: 1 Km – date tehnice care indicã o fazã incipientã a lucrãrilor abordate.
Din datele obținute de la operatorul regional rezultă că lucrările majore pentru reabilitarea întregului sistem de distribuție a apei potabile în municipiul Râmnicu Sărat și zona sudică a acestuia, fac obiectul unui alt contract, în care un obiectiv central l-a reprezentat amenajarea complexului hidrotehnic din punctul Voetin (comuna Puiești) unde au fost realizate mai multe foraje de extracție, de altfel, sursa principală și pentru alimentarea rețelei de distribuție a municipiului Râmnicu Sărat. În aceeași zonă a fost construită și o stație pentru preluarea și tratarea apelor menajere și uzate, inclusiv din municipiul Râmnicu Sărat.



