Economic

VIDEO / A7: Inaugurarea tronsonului Ploiești-Buzău se apropie. De sfârșitul anului

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) intenționează să convoace în perioada 13–17 octombrie comisia de recepție pe lotul 2 Mizil–Pietroasele (28,35 km) din Autostrada A7 Ploiești–Buzău, au spus pentru Economica.net surse oficiale.

Deși este realizat în proporție de 99 la  sută de câteva luni, acest lot nu este încă în circulație din cauza problemelor de la un pod. Potrivit surselor Economica.net, constructorul bulgar Trace mai are de montat 17 eclise la podul de la km 38.

„A fost ședința convocată de CNAIR la care au participat constructorul, consultantul și expertul și s-a stabilit să începem recepția în perioada menționată anterior, dacă sunt întrunite toate condițiile. Toate părțile au convenit că până atunci pot fi finalizate toate lucrările și în perioada 13–17 octombrie poate fi realizată recepția”, au declarat surse din cadrul CNAIR pentru sursa citată.

Lotul 2 Mizil–Pietroasele (28,35 km) al A7 Ploiești–Buzău urma să fie dat în trafic anul trecut, însă inaugurarea a fost amânată inițial pentru primăvara acestui an. Ulterior, toate termenele anunțate până astăzi au fost ratate unul după altul.

Autostrada A7 Ploiești – Buzău, Lotul 2 Mizil – Pietroasele

  • Antreprenor: Asocierea SC Coni SRL – Trace Group Hold PLC;
  • Durată contract: 20 de luni (execuție);
  • Valoare contract: 1.249.992.665 de lei, fără TVA;
  • Sursă de finanțare: Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR);
  • Ordin de începere: 12 august 2022;
  • Stadiu actual: 99 la sută;
  • Lungime: 28,35 km.

Articole similare