Monden

Albert Gugulan predă cursuri de pian

Buzoianul a anunțat că dorește să ofere lecții online și fizic, la nivel profesional

Din dorința de a împărți din experiența lor și de a transmite mai departe plăcerea de a cânta și de a participa la concursurile care aduc prestigiu, majoritatea artiștilor se orientează către cariera de profesor și meditator privat, după ani de scenă și evenimente.

Această dorință i s-a înfiripat și pianistului Albert Gugulan, care a anunțat zilele trecute că este dispus să înceapă ore de muzică și de pian cu orice elev își dorește să îl aibă ca profesor. „Vreau să anunț că sunt disponibil de acum încolo, atât fizic cât și online, pentru cei care vor să învețe muzică la un nivel profesional, cât și tainele pianului și tot ce ține de clapă! Cine dorește, mă poate contacta în privat!”, a transmis Albert.

Buzoianul a început de la vârsta de cinci ani să participe la festivaluri și concursuri și a și câștigat un loc pe podium, deși era la primul concurs de pian. Până acum a obținut peste o sută de premii întâi, premii de excelență, trofee, medalii și premii speciale în concursuri și olimpiade naționale. În 2023 avea 17 ani și a participat la „Românii au talent”, unde a ajuns până în finală. La unul dintre cele mai prestigioase concursuri din Roma de anul trecut, concursul „Stelle di Roma” a obținut premiul I, de excelență și marele trofeu al concursului „Il Premio Absolutto”.

A absolvit studiile la Liceul de Arte „Margareta Sterian” și la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, categoria pian, apoi a intrat la Universitatea Națională de Muzică din București, în 2024. Mult timp Albert s-a pregătit fără profesor, participând tot de unul singur și la concursurile de la care s-a întors mereu încărcat de premii. Tânărul artist moștenește dragostea pentru muzică de la tatăl și mama lui.

Articole similare