Administrație

Al patrulea centru de permanență are undă verde de la Consiliul Județean

Consilierii județeni și-au exprimat acordul prealabil de asigurare a continuității asistenței medicale prin înființarea unui nou centru de permanență care, în conformitate cu prevederile legale, va avea arondate o serie de comunități locale. Ideea și propunerea pentru înființarea unui nou centru de permanență pentru asigurarea continuității asistenței medicale, dar și pentru eficientizarea actului medical, a apărut încă de la jumătatea anului trecut, când președintele interimar al Consiliului Județean, Adrian Petre, a inițiat o campanie de promovare a investițiilor noi, girate financiar de instituție, pentru modernizarea dotărilor la nivelul infrastructurii medicale județene, acțiune care a fost completată cu invitații la adresa corpului medical, pe de o parte, dar și a cetățenilor beneficiari ai serviciilor medicale, pentru înțelegerea, conștientizarea și coparticiparea la un demers comun, pentru asigurarea și garantarea de servicii medicale de calitate.

Punctul central al campaniei inițiată de Petre a fost instituția Spitalului Județean și Unitatea de Primiri Urgențe, de unde și propunerea pentru cooptarea și a altor categorii de specialiști în domeniul sănătății pentru completarea unui sistem care să asigure continuitate demersurilor actului medical încă de la etapa de recomandare medicală din partea medicilor de familie.

Noul centru de permanență ar urma să funcționeze în municipiul Buzău, dar care poate aronda comunități locale într-o zonă de proximitate.

În județul Buzău funcționează în prezent, trei centre de permanență respectiv:

  • Centrul de permanență Vernești, are sediul în comuna Vernești, având ca locație C.M.I. Dr. Cristinela Oana Pleșa, în incinta Dispensarului medical din Vernești. Funcționează de la data de 1 decembrie 2011, cu șase posturi de medic și șapte posturi de asistent medical, și deservește două localități cu o populație de 13.463 locuitori (comuna Vernești și comuna Tisău);
  • Centrul de permanență Vintilă Vodă, are sediul în comuna Vintilă Vodă având ca locație spațiul pus la dispoziție de către Consiliul Local al comunei Vintilă Vodă, în sat Niculești, strada Principală, nr. 6. Funcționează de la data de 6 februarie 2012, cu șapte posturi de medic și opt posturi de asistent medical, și deservește șase localități cu o populație de 15.281 locuitori (comuna Vintilă Vodă, comuna Lopătari, comuna Sărulești, comuna Mânzălești, comuna Bisoca, comuna Beceni);
  • Centrul de permanență Berca, are sediul în comuna Berca, având ca locație S.C. „Sănătatea Umană” SRL – dr. Tit Cutulschi, funcționează de la data de 10 septembrie 2013. Personalul este format din cinci posturi de medic și cinci posturi de asistent medical și asigură asistență medicală primară pentru cinci localități cu o populație de 11.966 locuitori (comuna Berca, comuna Scorțoasa, comuna Cănești, comuna Chiliile, comuna Odăile).

Votul dat de consilierii județeni va permite președintelui Adrian Petre să dispună urgentarea demersurilor pentru amenajarea sediului viitorului centru medical, care va funcționa în clădirea de pe bulevardul Bălcescu, centrul de comandă al societății de prestări servicii sub coordonarea Consiliului Județean.

„Discuțiile preliminare avute cu reprezentanți ai Colegiului medicilor de familie, Direcției Județene de Sănătate Publică și Casei Județene de Asigurări de Sănătate au punctat că ar fi benefică soluția unui nou centru de permanență față de cele trei menționate anterior. Înțelegând importanța unei politici publice în domeniul sănătății, benefică atât pentru populație cât și pentru eficiența serviciilor medicale furnizate de toți factorii instituționali, opinez că asumarea, fără echivoc, a implicării Consiliului Județean Buzău, în limita responsabilităților sale legale, este de natură să garanteze pentru medicii de familie în primul rând că vor beneficia, în cazul asocierii pentru centru de permanență, de suportul autorității publice județene”, a punctat președintele Adrian Petre în susținerea proiectului de hotărâre.

Articole similare