Sport

FOTO / Supercupa merge la Săgeata

Meci spectaculos, în Supercupa Județeană, între Team Săgeata și Carpați Nehoiu. Disputată concomitent cu întâlnirea dintre Metalul și Ceahlăul, partida nu s-a bucurat de atâta atenție, însă a oferit nu mai puțin de șase goluri și mult suspans.

Cu un antrenor nou pe bancă, în persoana factotumului Vasile Bița, cei de la Săgeata au deschis ostilitățile prin golul lui Gabi Ion. S-a făcut chiar 2 la 0, după reușita lui George David, astfel că se contura o minisurpriză, cel puțin pentru neofiți.

A doua repriză a adus nu mai puțin de patru goluri. Gabriel Bobe a redus din diferență, iar Matei Constantinescu, omul care o califica acum un an pe Metalul în grupele Cupei României, a reușit golul de 2-2.

Nu s-a ajuns la prelungiri, întrucât în minutele suplimentare Săgeata a nimerit de două ori ținta. Prima dată prin Alex „Kante” Ion , a doua oară prin Cristi Lalu. De remarcat, câștigătorii au avut în componență nu mai puțin de cinci jucători sub 21 de ani, cărora li s-au mai adăugat trei, trimiși în teren în mitanul secund.

Tot la capitolul surprize plăcute, atmosfera de fair-play care a dominat partida. La finalul acesteia, câștigătorii și-au  primit medaliile și trofeul în aplauzele adversarilor, lucru obișnuit mai degrabă în Premier League, decât în fotbalul mioritic.

Articole similare