Istoricul și criticul literar Ion A. Rădulescu-Pogoneanu s-a născut pe 14 august 1870, la Pogoanele, și a murit pe 14 martie 1945, în București.
Urmează studiile liceale și universitare la București. Face studiile universitare la Facultatea de Litere, secția istorico-filosofică. Urmează studiile doctorale la Universitatea din Leipzig, în Germania, în anul 1901, unde devine doctor cu o teză despre Vasile Conta.
Pregătirea sa academică este suficientă pentru a se angaja ca profesor la Liceele „Mihai Viteazu’’ și „Sf. Sava’’. După această perioadă se angajează ca profesor la Universitatea din București, acolo unde predă sociologie, etică, estetică și pedagogie.
În anul 1920 devine director al Seminarului Pedagogic al Universității din București. Concomitent devine membru corespondent al Academiei Române.
A făcut parte din mai multe comitete de redacție ale revistei Convorbiri Literare (din 1893), unde și-a publicat cele mai multe contribuții de istorie și critică literară. A mai colaborat la Arhiva românească, Flamura, Năzuința, Noua revistă română, Revista de pedagogie, România Jună etc.
Deși un profesionist al filosofiei și pedagogiei, Rădulescu Pogoneanu Ion a fost un apropiat și un fidel discipol al lui Titu Maiorescu, a manifestat o preocupare constantă pentru literatură, cu interes special față de scriitorii de la Junimea și Convorbiri literare. Mentorului său i-a consacrat de-a lungul a patru decenii mai multe studii și articole, unele omagiale, ceea ce l-a făcut pe Lovinescu să-l considere un exponent al hagiografiei maioresciene.
Pasionat descoperitor și editor de documente literare, înzestrat cu sensibilitate, simțul nuanțelor și un limbaj elevat în comentarea fenomenului poetic, bun mânuitor al ideilor, Ion A. Rădulescu-Pogoneanu ocupă un loc meritoriu în viața literară din prima jumătate a secolului al XX-lea, îndeosebi prin valorificarea moștenirii junimiste. (Preluare „Călător prin România”)
