În calendarul creștin-ortodox, 15 august marchează Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și sub numele de Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători ale anului. Pe 8 septembrie, credincioșii sărbătoresc Nașterea Fecioarei Maria sau Sfânta Maria Mică, moment care, în tradiția populară, semnifică sfârșitul verii. De la această dată, oamenii renunțau la pălării, considerând că vremea începe să se strice, și păzeau ziua prin nelucrare, asemenea Marii Mari.
În conștiința populară, Maica Domnului este mai ales ocrotitoarea maternă către care oamenii se îndreaptă cu rugăciuni de mijlocire și ajutor.
În ziua de 15 august, slujbele au o importanță aparte, Maica Domnului fiind considerată nădejdea celor necăjiți, ocrotitoarea orfanilor și sprijinul bătrânilor. Se face pomană pentru sănătate, iar rugăciunile înălțate cu credință sunt socotite izbăvitoare de necazuri. Tradiția spune că în această zi cerurile sunt deschise.
Se spune că atunci când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare”.
În întreaga rânduială a Bisericii, Maica Domnului este singura care primește o slujbă a punerii în mormânt asemănătoare cu cea a Mântuitorului. Tradiția spune că, după Adormire, trupul ei a fost ridicat la cer, dar mormântul său, aflat în Grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor, rămâne un loc de cinstire.
Sărbătoarea în tradiția populară
În ziua Adormirii Maicii Domnului, bisericile se umplu de coșuri împletite cu grijă, pline de struguri dulci și faguri de miere aurie. Preotul le binecuvântează, iar apoi oamenii le împart de pomană, cu gând bun pentru sufletele celor plecați și pentru sănătatea celor vii.
Bătrânii își amintesc mereu să le spună copiilor: „Nu mergeți cu spatele, căci râde diavolul și plânge Maica Domnului”. În aceeași zi, fetele și feciorii spală icoana Sfintei Marii cu busuioc proaspăt, crezând cu tărie că așa își vor afla norocul în dragoste.
Toți privesc cerul cu atenție. Dacă e senin, înseamnă că fructele se vor coace frumos, iar anul va fi bogat. În munți, cerbii încep să coboare spre ape, trecând prin vaduri limpezi, semn vechi că vara s-a sfârșit. După această zi, nimeni nu mai intră în râu sau lac, căci apele se socotesc reci și primejdioase.
Se spune că, atunci când Maica Domnului a trecut la cele veșnice, durerea naturii a fost atât de mare, încât frunzele au început să se îngălbenească și să cadă, ca o ploaie tăcută peste pământ. A fost primul semn al toamnei, care și astăzi își face simțită venirea odată cu această mare sărbătoare.
Tot acum, tradiția populară spune că pândarii sunt puși să păzească viile, oile coboară din munte.
Astfel, sărbătorile Sfintei Marii îmbină dimensiunea religioasă cu bogăția tradițiilor și credințelor populare, marcând în calendar atât un moment de rugăciune, cât și o răscruce între vară și toamnă.
