Derby local în Cupa României. Olimpia și Metalul joacă azi după-amiază

Dacă sezoanele trecute se întâlneau de trei-patru ori pe an, anul acesta Olimpia și Metalul se duelează o singură dată, în Cupa României. Meciul este programat astăzi, de la 17. 30, urmând a se disputa pe Municipalul din Râmnicu-Sărat, conform regulamentului competiției, în care se stipulează că outsidera beneficiază de avantajul terenului propriu.
Partida pare dezechilibrată la prima vedere, însă confruntările dintre cele două au fost mai mereu echilibrate, inclusiv astă vară, atunci când aventura Metalului în competiția surprizelor era să fie întreruptă foarte devreme, la Râmnic. La finalul celor 90 de minute regulamentare era 1-1, oaspeții tranșând calificarea târziu, în prelungiri, după reușitele semnate de Opaiț și Adi Moldovan.
Azi, cordonatele sunt un pic schimbate față de anul trecut, din cauza problemelor cu care Olimpia s-a tot confruntat în această vară. Lotul râmnicenilor are o medie de vârstă comparabilă cu cea a unei echipe de juniori, astfel că buzoienii sunt favoriți de departe. Este de așteptat, totuși, o replică bună a râmnicenilor, întrucât Vali Stan va trimite în teren mulți jucători care nu au prins multe minute în acest început de sezon.

Între timp, Metalul continuă să se întărească pentru întrecerea de Liga 2 și pentru, poate, o nouă aventură lungă în Cupa României. Acum, formația condusă de Valentin Stan a bătut palma cu Farul Constanța pentru împrumutul lui Gabriel Dănuleasă. Fundașul central, înalt de 1,87 metri, va juca pentru Metalul Buzău în această stagiune, fiind cedat sub formă de împrumut.
Dănuleasă, în vârstă de 22 de ani, a mai evoluat în Liga 2 chiar și în stagiunea trecută. În iarnă, până la finalul întrecerii 2024-2025, apărătorul a fost împrumutat la CS Afumați, după ce în prima parte a sezonului a fost în lotul Farului Constanța.
Format de Academia Gheorghe Hagi, a bifat șase meciuri pentru CS Afumați, iar la echipa mare a Farului, în prima ligă a României, a adunat 24 de partide. În startul sezonului actual nu a fost utilizat de Ianis Zicu.



