Medicul Mihaela Drăgan: „Aproximativ doi din cinci pacienți internați suferă de anemie feriprivă”

Una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel global rămâne anemia, iar dintre toate formele acesteia, anemia feriprivă (prin deficit de fier) este cea mai des întâlnită. Potrivit dr. Mihaela Drăgan, medic specialist Medicină Internă în cadrul Spitalului Județean de Urgență, „aproximativ doi din cinci pacienți prezintă și această afecțiune”, atât în 2024, cât și în prima jumătate a anului 2025.
Într-un interviu acordat purtătorului de cuvânt al instituției medicale buzoiene, Adriana Bunilă, medicul Mihaela Drăgan a atras atenția că simptomele pot fi variate și adesea ignorate, însă ar trebui să dea de gândit oricui se confruntă cu stări inexplicabile de oboseală sau cu paloare. Dr. Mihaela Drăgan enumeră printre semnele clinice ale anemiei: „paloare generalizată, tegumente uscate, păr decolorat, friabil, unghii friabile cu striații sau mici excavații, glosită atrofică, cheilită angulară, tahicardie și sufluri cardiace funcționale, fatigabilitate, splenomegalie”.
Diagnosticul se bazează pe analize de laborator, valorile hemoglobinei fiind un indicator-cheie. „Vorbim despre anemie atunci când observăm o scădere a valorii hemoglobinei sub 13g/dl la bărbați și sub 12g/dl la femei. La femeia gravidă, se consideră anemie scăderea hemoglobinei sub 11g/dl”, spune medicul.
Tratamentul este bine standardizat, dar necesită monitorizare atentă și ajustări în funcție de reacția pacientului. „Tratamentul cu preparate orale de fier este de primă intenție, doza ideală fiind de 200 mg fier elementar/zi, timp de trei-șase luni”, precizează medicul. Totodată, în cazuri mai grave, explică în continuare dr. Mihaela Drăgan, „tratamentul cu fier injectabil se administrează în situații precum malabsorbție intestinală, pierderi cronice de sânge sau intoleranță la preparatele orale”.
Factorii de risc sunt multipli și adesea cumulativi. Printre aceștia se numără malabsorbția fierului (gastrită atrofică, tratamente cronice cu inhibitori de pompă de protoni), pierderile cronice de sânge (hemoragii digestive, ginecologice sau respiratorii), dar și „aportul alimentar scăzut, statusul socioeconomic redus sau necesarul crescut de fier, cum este cazul în sarcină, alăptare sau în perioada de creștere la copii”, așa cum atenționează dr. Mihaela Drăgan.
Medicul atrage atenția asupra importanței diagnosticului precoce și a tratamentului corect instituit: „Un tratament eficient presupune creșterea hemoglobinei cu 2g/dl la patru-opt săptămâni de tratament”.
Prevenirea rămâne cheia în reducerea incidenței acestei patologii, cu accent pe o alimentație echilibrată, monitorizarea periodică a hemoleucogramei și tratarea cauzelor care pot duce la pierderi sau malabsorbție de fier.



