Administrație

Buda: Pagubă în buget în urma unei licitații

Un raport al Camerei de Conturi Buzău, pentru exercițiul fiscal al anului 2023, a concluzionat că Primăria Buda se face vinovată de gestionarea necorespunzătoare a fondurilor publice angajate contractual, astfel că suma de 8.190 de lei (81,9 milioane lei vechi) va trebui recuperată, abatere constatată în urma recepției unor lucrări executate de constructor.

Primăria Buda a atras o finanțare în valoare de 851.918,18 lei prin Programul Național Anghel Saligny, pentru reabilitarea și modernizarea unui drum de interes local. Pentru că la o asemenea valoare legislația în domeniu permite procedura de achiziție directă (pentru lucrări, valoarea maximă de achiziție directă este de 900.400 lei), contractantul, adică Primăria Buda, a organizat licitația pentru atribuire, constructorul ales fiind o societate din municipiul Râmnicu Sărat. La rândul său, pentru organizarea eficientă a lucrărilor și execuția în termen, constructorul a ofertat lucrarea prin intermediul a două firme, cu același profil de activitate, în acest fel rezultând două contracte de execuție, unul în valoare de 450.113,40 lei, cel de-al doilea în valoare de 401.804.78 lei.

Diferendul a apărut la momentul în care comisia de verificare și constatare a executării lucrărilor, în vederea întocmirii procesului-verbal de recepție, a constatat că o parte din lucrare nu fusese executată, chiar dacă ultima factură de plată fusese decontată. O astfel de situație a fost sesizată și reținută în raportul de control și de către inspectorii Camerei de Conturi Buzău, care au dispus recuperarea prejudiciului de la ordonatorul de credite.

Articole similare