Amenzi de trei miliarde de lei vechi pentru munca la negru în restaurante

În perioada 21–26 iulie, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău au fost implicați în acțiuni de verificare la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniile hoteluri și alte facilități de cazare, restaurante și alte activități de servicii de alimentație.
Acțiunea, de tip campanie națională, a urmărit în principal creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă precum și în domeniul securității și sănătății în muncă, cu accent pe condițiile de muncă ale lucrătorilor. Astfel, inspectorii de muncă au avut în vedere ca pe lista agenților economici verificați să fie și cei care primiseră doar avertismente la controale anterioare, obiectivele descinderilor vizând: eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea acestora şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
În intervalul de timp amintit, echipele inspectorilor de muncă au controlat 21 agenţi economici. Au fost identificați șapte angajatori care, pentru 13 persoane identificate la lucru, nu au transmis elementele contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților Revisal cel târziu în ziua anterioară începerii activității. Pentru aceasta, dar și pentru alte neconformități constatate, s-au aplicat 22 sancțiuni contravenţionale (14 amenzi în valoare de 281.000 lei și opt avertismente) și au fost dispuse un număr de 74 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităţilor constatate de inspectorii de muncă.
La finalul oricărei campanii, indiferent de zona de activitate verificată, inspectorii de muncă evidențiază neconformităţi care conduc la ideea unanimă că angajatorii nu se arată interesați să adopte o atitudine corectă și regulamentară, atât în relația directă cu salariații, dar și în ce privește asumarea legislației specifice domeniilor de activitate. Dincolo de acțiunile și deciziile cu caracter coercitiv, de fiecare dată rezoluțiile controalelor și campaniilor de conștientizare conțin aceeași listă cu recomandări și observații: permiterea desfășurării de activități lucrative, în beneficiul societății, făra a asigura anterior începerii activității instruirea lucrătorilor, în calitate de alți participanți la procesul muncii și efectuarea de către aceștia a controlului medical cu medic specialist de medicina muncii; neautorizare în funcționare, din punct de vedere al sănătății și securității în muncă, pentru un punct de lucru; semnalizarea și delimitarea lucrărilor conform obligațiilor din planul propriu SSM; instruire insuficientă; neasigurarea unui microclimat corespuzător la locul de muncă; nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește conținutul dosarelor de personal; netransmitere elemente contract individual de muncă în Revisal, cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectare prevederi legale referitoare la garantarea în plată a salariului minim brut pe țară în domeniul construcțiilor; nerespectare prevederi legale referitoare la timpul de muncă și odihnă și evidența timpului de muncă.



