Austriecii de la PORR construiesc faza a doua a parcului eolian Vifor
Este cel mai mare parc eolian în dezvoltare din noul val verde românesc

Rezolv Energy, sprijinită de investitorul global în infrastructură sustenabilă pe pieţele emergente Actis, a selectat principalii parteneri pentru faza 2 a Parcului Eolian Vifor din judeţul Buzău, potrivit unui comunicat de presă. Prin intermediul companiei de proiect First Looks Solutions SRL, Rezolv a atribuit contractul de infrastructură a parcului eolian (Balance of Plant – „BOP”) – care acoperă lucrările de inginerie civilă şi inginerie electrică de înaltă şi medie tensiune – grupului austriac de infrastructură PORR, în timp ce Vestas va furniza 42 de turbine EnVentus V162 – 6,4MW, cele mai mari turbine instalate vreodată în România.
Construcţia Fazei 2 este programată să înceapă la sfârşitul acestei veri şi, conform planurilor, va creşte capacitatea parcului eolian la 461 MW, energie suficientă pentru a alimenta peste 700.000 de gospodării. Punerea în funcţiune este estimată pentru vara anului 2027. La finalizarea lucrărilor, Vifor va fi cel mai mare parc eolian construit în România în ultimul deceniu şi unul dintre cele mai mari parcuri eoliene onshore din Europa.
Faza 1, aflată în prezent în construcţie şi va avea o capacitatea de 192 MW, este preconizată că va deveni operaţională până în primăvara anului 2026.
În ambele faze, va fi utilizat acelaşi model de turbină cu o înălţime a butucului de 166 m, un diametru al rotorului de 162 m şi o capacitate nominală de 6,4 MW – oferind eficienţă şi producţie de energie de top.
Un al treilea partener strategic, compania Ganz Transformers and Electric Rotating Machines Plc., va furniza transformatorul de 400kV necesar pentru conectarea la reţea.
Potrivit sursei, pe lângă livrarea lucrărilor de Inginerie, Achiziţii şi Construcţi (EPC), toţi partenerii vor colabora îndeaproape cu Rezolv pentru a se asigura că proiectul este dezvoltat conform celor mai bune practici internaţionale şi standardelor de sustenabilitate, inclusiv cele ale International Finance Corporation (IFC), Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Principiile Ecuatoriale. Aceste standarde reflectă angajamentul Rezolv de a furniza valoare pe termen lung nu doar prin energie curată, ci şi printr-o dezvoltare responsabilă şi incluzivă. Totodată, se va pune un accent puternic pe dezvoltarea competenţelor locale, soluţii pozitive pentru natură şi inovaţie, asigurând că proiectul contribuie semnificativ la rezilienţa socială, de mediu şi economică a regiunii.
Lansat în 2022 de unul dintre cei mai importanţi investitori globali în energie pe pieţe emergente, Actis, Rezolv deţine un portofoliu de 2,3 GW de proiecte eoliene şi solare de mari dimensiuni în Europa de Sud-Est. Pe lângă parcul eolian VIFOR, portofoliul include proiectul Dama Solar din vestul României, care, cu o capacitate de 1.044 MW, va fi cea mai mare centrală solară din Europa odată ce va fi construită, parcurile eoliene Dunărea East & West de 600 MW din judeţul Constanţa, România, şi St. George, un proiect fotovoltaic de 225 MW aflat în prezent în construcţie în nord-estul Bulgariei.



