ActualitateCultură

Starul italian Raoul Bova vine la Buzău, invitat special la BIAF 2025

O premieră de neratat pentru iubitorii de film și nu numai în luna august este întâlnireaa cu actorul italian Raoul Bova. Acesta vine pentru prima dată în România, la Buzău, în cadrul „Buzău International Arts Festival (BIAF)”,aflat la ediția cu numărul cinci, ediție aniversară. Astfel, Buzăul respiră prin artă la această ediție și prin farmecul cinematografic italian.

Cunoscut publicului din întreaga lume pentru rolurile sale din filme precum „Under the Tuscan Sun”, „The Tourist sau La Reina del Sur”, Raoul Bova va fi prezent în cadrul BIAF 2025 pentru o întâlnire față în față cu publicul și va participa la o conferință de presă specială. Apariția sa se anunță unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului, atrăgând atât fani ai cinematografiei internaționale, cât și admiratori ai actorului.

BIAF 2025 are loc în perioada 15 august – 13 septembrie și marchează cinci ani de când orașul Buzău se transformă, vară de vară, într-un spațiu viu, în care arta iese din săli și invadează străzile, parcurile, piețele și sufletele celor care aleg să participe. Tema acestei ediții, „Buzăul respiră prin artă”, promite să fie mai mult decât un slogan – va deveni realitate trăită, simțită și împărtășită de întreaga comunitate.

Prezența lui Raoul Bova întărește caracterul internațional al festivalului și poziționează BIAF drept unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România. Organizatorii promit o ediție spectaculoasă, cu peste 260 de evenimente dedicate muzicii, teatrului, filmului, literaturii, dansului și artelor vizuale.

Pentru pasionații de film, dar și pentru publicul larg, întâlnirea cu starul italian reprezintă o ocazie unică. Mai multe detalii despre data exactă și locația evenimentului cu Raoul Bova vor fi comunicate în programul oficial al festivalului.

 

Articole similare