Timp de o oră, pe toate ecranele TV, am asistat la o mizerie de nedescris și o sfidare a tuturor românilor care fac business cinstit, care muncesc cinstit, care au rezistat la abuzurile statului și nu l-au luat „partener” prin șpăgi. O bătaie de joc față de toți cei care chiar abia supraviețuiesc în țara asta sau care nici măcar „luxul” de a supraviețui nu și l-au mai permis, dar care nu au recurs la ilegalități.
Am privit înmărmurită „spovedania” lui Anastasiu, care a încercat să ne explice că, de fapt, încă din anii ’90, începutul anilor 2000 și până prin zilele noastre (să nu uităm că el a dat șpagă din 2009 până în 2017), ca să poți face business în România, trebuia să dai șpăgi. Pentru că, altfel, dădeai faliment.
Nu, domnule Anastasiu, NU a fost deloc așa! Că a fost și este greu? Da. Că statul e mafiot? Da. Că sunt și funcționari corupți? Da. Dar că altfel nu se putea și nu se poate, asta este o minciună. O minciună care nu face altceva decât să pună eticheta de șpăgari pe absolut toți oamenii de afaceri cinstiți, care, desigur, poate că au avut și ei posibilitatea de a împărți șpăgi în stânga și-n dreapta, pentru a le fi mai simplu, dar care NU au făcut asta. Chiar așa, domnule Anastasiu, toți oamenii de afaceri au dat și dau șpagă pentru a putea face business curat? Nu vă este deloc rușine de acești oameni când ne vindeți „rețeta supraviețuirii” prin șpăgi?
Cunosc personal astfel de oameni de afaceri, cu business-uri mai mici sau mai mari, antreprenori de zeci de ani, care au trecut prin toate, din anii ’90 până acum, dar care niciodată nu au dat șpăgi pentru a „supraviețui”. Niciodată. Nu au vrut. Punct.
Și mai sunt oameni, mulți și aceștia, cetățeni care nu fac afaceri, dar care muncesc cinstit la un loc de muncă. Oameni care produc valoare în țara asta și care nu s-au apucat de furat, de fraudat statul, de mituit, pentru a avea și ei o viață mai bună. Despre supraviețuire nu aveți niciun drept să le vorbiți acestor oameni. Mamei mele, de exemplu, care m-a crescut cu enorme sacrificii, în condiții grele de tot, nu aveți niciun drept să îi vorbiți despre supraviețuire. Iar mama mea a muncit cinstit peste 30 de ani în țara asta. Pentru o pensie de nimic pe care o are acum. Iar ca ea sunt milioane.
Aș putea înțelege că un om poate avea un moment de slăbiciune, în care posibil să îi fie frică, să ia o decizie proastă și, habar nu am, de teama unui funcționar al statului care reușește să-l intimideze, să cedeze și să îi dea bani, dacă i se solicită asta. Însă sub nicio formă nu pot crede că un om cinstit dă șpagă unui funcționar al statului, lună de lună, timp de 8 ani! Exclus! Dacă ai un moment de rătăcire, înțeleg. Dar dacă vii să îmi spui că ai avut 8 ani de rătăcire, în care ai dat șpăgi, deși erai cinstit, asta e inacceptabil.
Știți, domnule Anastasiu, statul ăsta asupritor despre care ne vorbiți dvs. nu a ajuns așa din cauza celor care nu le-am dat șpăgi funcționarilor publici pentru a „supraviețui”. Ci din cauza celor ca dvs., care au întreținut ani, zeci de ani, corupția în România.
Domnule Anastasiu, înainte de ’89, unii alegeau de bună voie să colaboreze cu Securitatea. Alții colaborau, la simpla solicitare a securiștilor, fără nicio problemă. Propria conștiință era ceva ce nu-i preocupa. Iar alții, asupra cărora se făceau presiuni îngrozitoare, care erau bătuți, închiși, terorizați, lăsați fără joburi, fără familie, fără viață, au refuzat categoric să colaboreze cu fostul regim. Au fost oameni vânați la fiecare pas de Securitate. Dar oamenii ăștia nu au cedat.
Unii au supraviețuit, chinuiți și înfricoșați zeci de ani. Alții au murit. Ca proștii, nu?, pentru principiile și dreptatea lor.
