Economic

Amenzile pentru muncă la negru vor crește de 10 ori?

Informația din titlu a fost prezentată, pe surse, de canalele media cu acoperire națională și se presupune că ar face parte dintr-unul din pachetele cu măsuri de austeritate aflate în pregătire pentru completarea planului de austeritate anunțat de actualii guvernanți. Conform informațiilor furnizate de inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău, Bogdan Chitacu, la acest moment un constructor care ar fi surprins că folosește persoane angajate fără formele legale de muncă ar fi obligat să plătească o amendă în valoare de 20.000 de lei (două sute de milioane de lei vechi) pentru fiecare persoană identificată.

Campaniile naţionale pentru verificarea modului  în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă sunt organizate periodic și, dincolo de caracterul educativ în ce privește asumarea și aplicarea legislației pe domeniul respectiv de activitate, obiectivul cu însemnătate pecuniară rămâne identificarea muncii la negru.

Conform unui comunicat transmis de Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău, în perioada 14-19 iulie, inspectorii buzoieni au aplicat unul dintre exercițiile programate la nivel național, ținta fiind agenții economici care dezvoltă afaceri pe domeniul construcțiilor. Au fost controlate 12 firme, iar trei dintre angajatori nu transmiseseră elementele contractului individual de muncă pentru patru persoane care se aflau la lucru. Conform legislației pe domeniu, registrul general pentru evidența salariaților, Revisal, trebuie accesat cu o zi înainte ca viitorul salariat să înceapă lucrul. Inspectorii de muncă au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, dintre care s-au desprins 13 măsuri cu impunerea amenzilor, în valoare totală de 112.000 de lei, adică 1,12 miliarde de lei vechi. Nu în ultimul rând, au fost dispuse și un număr de 51 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităţilor constatate de inspectorii de muncă. Neconformităţi constatate: instruire insuficientă în domeniul securității și sănătății în muncă, nepurtarea echipamentului individual de protecție, lipsa fișelor individuale de instruire, precum și fișele de aptitudini, lipsa documentelor care să ateste respectarea prevederilor legale în ce privește garantarea în plată a venitului minim garantat, precum și respectarea timpului legal de muncă.

Articole similare