Operatorii de turism din județ vor să fie integrați în Ținutul Buzăului

Operatorii de turism din Buzău vor să facă parte din programul județean pentru organizarea activităților economice de turism-agroturism după un management sustenabil, astfel încât perspectiva unui turism profitabil să devină o zonă atractivă. Adrian Petre, președintele Consiliului Județean, a vorbit recent despre intențiile executivului instituției fanion a județului, abordând problematica turismului la nivel de județ și Planul de Revitalizare, în perspectivă medie și lungă. Un capitol important în această strategie pusă la punct de Consiliul Județean îl reprezintă, cum era și normal, proiectele destinate arealului Stațiunii Sărata Monteoru, punctul forte al turismului buzoian alături de multe alte inițiative de zonă.
Ultima întâlnire a președintelui Consiliului Județean cu operatorii de turism din județ a fost și ocazia de a prezenta oportunitățile de profil în contextul activării rezervației internaționale cu statut UNESCO Ținutul Buzăului. „Alături de ADI Ținutul Buzăului, am organizat o primă întâlnire cu operatorii de turism buzoieni. A fost un pas important spre consolidarea unui dialog deschis, menit să creeze o punte de comunicare reală între autorități și cei care contribuie zi de zi la conturarea imaginii turistice a Buzăului. Am ascultat cu atenție provocările, ideile și propunerile valoroase ale unor oameni dedicați, pasionați și extrem de creativi. Sunt antreprenori pe care îi admir profund pentru determinarea cu care și-au construit afacerile, pentru modul în care aduc plus-valoare comunității și pentru felul în care transformă vizitele turiștilor în experiențe memorabile. Îmi doresc să construim un parteneriat solid și de durată, bazat pe încredere și sprijin punctual. Consiliul Județean Buzău este și va rămâne un susținător ferm al turismului local și al tuturor celor care cred în potențialul extraordinar al acestui județ”, este mesajul președintelui Adrian Petre.
Ultima întâlnire a președintelui Consiliului Județean cu operatorii de turism din județ a fost și ocazia de a prezenta oportunitățile de profil în contextul activării rezervației internaționale cu statut UNESCO Ținutul Buzăului. 


