Siriu: Construcția podului de la Groșet se apropie de etapa montării grinzilor

Demisia viceprimăriței Maria Rădulea de la începutul lunii iulie a incitat la comentarii grupuri pro și contra, o astfel de activitate fiind derulată, evident, pe rețelele de socializare. Din fericire, proiectele derulate de administrația locală, coordonată de primarul Dragoș Voicu, își urmează cursul, chiar dacă absența unui om în componența Executivului Primăriei a lăsat un gol în ce privește acoperirea gestionării modului în care constructorii derulează lucrări pentru implementarea de investiții de interes public, de altfel proiecte finanțate de
la bugetul statului sau prin programe europene, atrase de administrația locală. Una dintre organizările de șantier în care este derulată o investiție atrasă de primarul Voicu este și cea din punctul Groșet, acolo unde s-a decis construirea unui pod nou, care să facă legătura cu comunitatea de la Muscelușa.
„Dincolo de toate răutățile și piedicile puse de unii, ne vedem de treabă și încercăm să ducem la bun sfârșit proiectele propuse și asumate, pentru a face lucruri bune pentru comunitate. Un exemplu concret: lucrările la podul peste râul Buzău, în zona Groșet, avansează. În scurt timp urmează montarea grinzilor, un pas important spre finalizarea acestei investiții esențiale pentru locuitorii comunei”, este mesajul postat de primarul Voicu, după disconfortul creat prin demisia viceprimăriței Rădulea.
Podul peste râul Buzău va face legătura cu satul Musceluşa și este o investiţie care a fost atrasă printr-un proiect depus la Ministerul Dezvoltării şi a primit finanţare prin Programul Naţional „Anghel Saligny”. Pentru cei care sunt la curent cu evoluţiile administraţiilor publice în zonele rurale ale judeţului Buzău, este clar că primarul comunei
Siriu face parte din grupul „prim gospodarilor” cu cele mai multe angajamente, pentru implementarea de investiţii de interes public. Pe de altă parte, un aspect deloc de neglijat, multe dintre documentaţiile tehnice au făcut obiectul unor aplicaţii pe programe cu finanţare europeană, ceea ce arată că atât primarul Voicu, dar și funcționarii direct implicați în elaborarea documentațiilor tehnice și a fazelor primare ale proiectelor, au înțeles nevoia de adaptare la un sistem performant prin care actul administrativ să fie derulat, cu finalitate în ridicarea nivelului de trai al comunității locale.
De data aceasta, proiectul a fost câştigat pe Programul Naţional „Anghel Saligny” cu finanţare de la Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării. Noul pod a cărui construcție a ajuns la etapa instalării grinzilor, va asigura locuitorilor din satul Muscelușa o legătură sigură peste râul Buzău, pe Drumul Național 10, cu centrul civic al comunei Siriu. Potrivit primarului comunei Siriu, Dragoş Voicu, „investiția de peste 8,1 milioane de lei, asigurată
prin Programul Național de Investiții <Anghel Saligny”> a intrat într-un proces de implementare pe repede înainte, astfel că termenul pentru proiectare a fost scurtat la numai trei luni, iar cel pentru execuția efectivă să nu depășească sfârșitul anului în curs. Podul era extrem de necesar, deoarece puntea auto existentă nu mai rezista mulți ani, iar pentru a economisi sume importante la bugetul local, care s-ar fi dus pe reparații, administraţia de la Siriu s-a gândit la varianta unui pod care va reduce semnificativ și traficul auto în zonă”.



