FOTO / Oina buzoiană luptă pentru titlu

Echipa de seniori a CSM Râmnicu Sărat a avut din nou o evoluție solidă în cea mai recentă etapă a Campionatului Național de Seniori – Turneul Regulat, desfășurată la Vorona, județul Botoșani.
Într-o grupă compusă din șase echipe, cei de la CSM au disputat trei meciuri și au câștigat două dintre ele. Buzoienii au dispus de PRO Vorona, gazda competiției, într-un meci inaugural fără istoric, încheiat 18-5 pentru CSS, pentru ca în cea de-a doua întâlnire să câștige la fel de copios, 23-2 cu Izvorul Chiuiești. A urmat partida cu una dintre favoritele competiției, Biruința Gherăești, încheiată cu scorul de 17-12 în favoarea nemțenilor. La final, o medalie dar și un obiectiv îndeplinit, calificarea la turneeele finale de play-off, acolo unde se dă bătaia pentru titlurile naționale.
- CS Biruința Gheraesti – 15 puncte
- CSM Râmnicu Sărat – 13 puncte
- CS Izvorul Chiuiești -11 puncte
- CS Hida Sălaj – 9 puncte
- CS Pro Vorona – 7 puncte
- CS Stejarul Parcovaci – 5 puncte
Titlul național la seniori se va disputa anul acesta la Cluj, oraș care va găzdui ambele turnee menite să decidă medaliile. În ciuda înfrângerii de la Vorona, parcursul solid al râmnicenilor din acest an oferă speranțe la un titlu național, care ar însemna mult pentru principalul filon buzoian al sportului național. Frontiera Constanța este campioana en-titre, o echipă pe care cei de la CSS au mai învins-o în trecut, inclusiv în anul în care au obținut titlul.
CSS Râmnicu Sărat a activat secția de oină în 2021, în plină pandemie. Între timp, vitrina de trofee a clubului s-a îmbogățit cu mai multe titluri naționale, atât la juniori cât și la seniori. Tot în 2021, CSM câștiga Cupa Federației la senioare.
La un moment dat pe cale de dispariție, oina, sport național, se bucură de un trend ascendent în ultimii ani, dovadă dublarea numărului de cluburi, în ultimii cinci ani. Ca sport, oina este unul dintre cele mai vechi din Europa, fiind menționat documentar încă din secolul al XIV-lea.






