Administrație

FOTO / Chiojdu: Serviciu voluntar pentru situații de urgență, pe bani europeni

Primăria Chiojdu a devenit beneficiara unor achiziții de tehnică pentru acoperirea serviciilor pentru situații de urgență, un proiect care a fost accesat pe un program european, în cadrul Grupului de Acțiune Locală (GAL) Valea Buzăului. Personalul serviciului activează în regim de voluntariat și, conform spuselor primarului Gheorghe Neamțu, sprijină activitățile de întreținere și intervenție rapidă pe teritoriul comunei, în orice anotimp.

Principala achiziție este un vehicul de intervenție la incendii – UTV FIRE POLARIS RANGER /TIB/BENZINĂ, dotat cu motopompă și instalațiile necesare intervenției în caz de necesitate: rezervor apă 1.000 l, motocoasă, lamă pentru deszăpezire, mătură rotativă, remorcă. De asemenea, Serviciul Voluntarilor de la Chiojdu a fost dotat și cu un ATV de mare putere. Conform primarului Neamțu, valoarea finanțării a fost de 365 de mii de lei noi.

Într-o postare pe pagina de socializare, primarul Gheorghe Neamțu și-a informat concetățenii despre realizările bifate în perioada primului trimestru al anului în curs. În perioada amintită a fost încheiat un program local pentru reabilitarea tuturor punților pietonale de pe teritoriul comunei. Ultima dintre acestea, situată în zona Pătârlăgeni, a fost reconstruită în totalitate și dotată cu lămpi solare, pentru accesul pe timp de noapte. Un alt proiect susținut financiar de la bugetul local, face referire la lucrările pentru modernizarea imobilului în care funcționează dispensarul medical uman. Principala intervenție a constat în reconstruirea integrală a acoperișului.

Articole similare