Sport

Banii sunt problema!

Administrația de Licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal a anunțat joi cluburile care au participat în sezonul recent încheiat al Ligii 2 și au obținut certificarea pentru noua ediție de campionat, 2025-2026, care va avea startul la data de 2 august.

AS Fotbal Club Buzău, așa cum este titulatura Gloriei, a participat la procesul de licențiere pentru Liga 1, sezonul competițional 2025–2026. În urma evaluării realizate de Comisia de Licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), echipa a obținut Licența de Superligă. Conform regulamentelor FRF, obținerea licenței pentru eșalonul întâi presupune automat acordarea Certificatului de participare în Campionatul Național Liga 2, valabil pentru același sezon competițional, în cazul în care clubul retrogradează sportiv. Astfel, în ciuda incertitudinilor financiare cu care se confruntă în prezent, Gloria Buzău deține toate documentele necesare pentru a evolua în Liga 2 în sezonul 2025–2026.

Structura comunicatului Federației de Fotbal a creat confuzie, întrucât prima listă transmisă de forul român cuprindea doar cluburile cărora li s-a acordat licența pentru liga secundă: „La data de 18 iunie 2025 s-a încheiat procesul de Certificare pentru Liga a 2-a, destinat cluburilor care au participat în sezonul 2024–2025 în Campionatul Național Liga a 2-a. Următoarele cluburi au primit Certificatul pentru participarea în Campionatul Național Liga a 2-a, sezonul 2025–2026:

  • Asociaţia Club Sportiv Fotbalistic Oradea (n.r., aceasta este denumirea oficială a clubului care utilizează brandul FC Bihor Oradea)
  • Asociaţia Club Sportiv Municipal Ceahlăul Piatra Neamţ
  • Fotbal Club Câmpulung – Muscel 2022
  • Asociaţia Fotbal Club Chindia Târgovişte
  • Asociaţia Fotbal Club Metalul Buzău
  • Club Sportiv Comunal 1599 Şelimbăr
  • Club Sportiv Comunal Dumbrăviţa
  • Club Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara
  • Clubul Sportiv Afumaţi
  • Clubul Sportiv al Armatei – Steaua
  • Clubul Sportiv Municipal Slatina
  • Clubul Sportiv Unirea Ungheni 2018”, sună prima parte a comunicatului FRF.

Numele Gloriei figura pe o altă listă, publicată în subsolul notei transmise, alături de cele ale formațiilor Sepsi, Poli Iași, Reșita, Chiajna și Voluntari, entități care obținuseră licențele de Superligă, condiție care asigură automat dreptul de a juca și în eșalonul secund. De aici și zvonurile publicate în presa centrală, conform cărora Gloria nu ar fi obținut licența de Liga2: „Cluburile de mai jos au participat la procesul de licențiere pentru Liga 1, sezonul 2025–2026, și au obținut Licența de Liga 1. Implicit, acestora le-a fost acordat și Certificatul pentru participarea în Campionatul Național Liga 2, pentru același sezon.

  • Asociația Club Sportiv Muncitoresc Reșita
  • Asociaţia Club Sportiv Municipal Politehnica Iaşi
  • Asociaţia Club Sportiv Sepsi O.S.K. din Sfântu Gheorghe
  • Asociaţia Sportivă Fotbal Club Buzău (n.r. – aceasta este denumirea oficială a clubului care utilizează brandul Gloria Buzău)
  • Clubul Sportiv Concordia Chiajna
  • Fotbal Club Voluntari SA”, mai titrează FRF

În continuare, cea mai spinoasă problemă pentru Gloria este legată de bani. Rămâne de văzut dacă echipa va reuși să își asigure sprijinul financiar necesar pentru a continua activitatea la nivel profesionist. Vineri, membrii Consiliului Local au votat ieșirea din asocierea cu AS FC Buzău, hotărâre  care, practic, lasă clubul fără sprijinul ambelor entități publice din județ. La ședință a fost prezent inclusiv Ilie Stan, tehnician care a reclamat plata restanțelor salariale. Decizia luată în miniparlamentul local a fost motivată de costurile uriașe pe care le presupune un club de fotbal, nejustificate în viziunea aleșilor, dar și de lipsa de implicare a părților private. Dacă e să ne luăm după declarațiile primarului, grupele de juniori vor primi în continuare finanțare, existând inclusiv posibilitatea de a fi alipite vecinilor de la Metalul. 

În acest context, pentru a continua să funcționeze, gruparea din Crâng trebuie să se miște extrem de repede pentru a atrage investiții din mediul privat. Ceea ce, în România, frizează imposibilul. Se pare că oareșce investitori ar fi interesați să bage bani la Buzău, însă participarea acestora la proiect ar fi fost condiționată, la un moment dat, de implicarea municipalității.

Un comentariu

  1. Avindbin vedere frumoasa si constanta evolutie a echipei Metalul Buzau , reporterul ar trebui sa fac lobby pentru sprijinirea acesteia.
    Reamintesc ca prin performantele din Cupa Romaniei a oferit vizibilitate orasului

Articole similare