Mi se pare deja evident că formula de guvern cu PSD, PNL, UDMR și USR nu are cum funcționa. Și nu vorbesc despre nesfârșita, deja, ceartă pe măsurile economice. Asta este doar ce se vede.
Conducerile partidelor împărtășesc o neîncredere cronică față de posibilii parteneri, îar între PSD și USR este o antipatie reciprocă vecină cu ura. Nici în PNL alianța cu USR nu este privită cu optimism, ci mai degrabă ca un rău necesar. Dar de moment. Singurul garant al alianței cu USR este Bolojan, care este și singurul motiv – adică ministerele pe care le poate aduce, dacă, dacă ajunge prim-ministru – pentru care opoziția din PNL tace. Dacă Bolojan își rupe gâtul, este la revedere alianță.
Alesul poporului a arătat deja în trei săptămâni ceea ce știam deja. Cel puțin eu știam. Restul se pare că nu au simțit nevoia să se convingă singuri. Nicușor este depășit de funcție, nu știe mai nimic și nu are nicio pârghie. Nu știe să negocieze, nu are soluții și în fiecare zi mai oferă un motiv de comedie. Plus, din cauza slăbiciunilor sale evidente, consilierii l-au înlocuit deja. Grupurile de interese care l-au numit președinte își revendică fără jenă și la vedere feliile de putere. Ca niște părinți veritabili, care au lăsat un pic copilul să se joace și acum l-au trimis să își dea cu mingea în cap, că ei au treaba de adulți. Era să mă întreb retoric cine se așteaptă oare la altceva, dar răspunsul este „peste 6 milioane”. Deci asta e adevărata îngrijorare pentru mine.
Bun. Nu o să spun că v-am spus eu, că iar sar eroii de tastatură pe aici. Sincer chiar mă bucur că a ieșit ce a ieșit. Că balul trebuie dus până la ultima consecință. Și până se convinge ultimul idiot că dacă sare în apă fără să știe să înoate sunt sută la sută șanse să se ducă la fund.
Bun.
Eu văd așa. Construcția nu are cum să dureze. Va eșua matematic, ca să citez o știință atât de dragă românilor încât au uitat de altele. Cum ar fi logica. Se va ajunge, mai devreme sau mai târziu, la anticipate. Iar la anticipate ne spun sondajele recente ce ne așteaptă.
Iar peste toate plutește tot mai clar iminența lovirii cu capul în zid. Toti analiștii de bine au brevetat sintagma „ne-a trecut glonțul pe la ureche”. Nu ne-a trecut nimic. Ăla era un zgomot. Glonțul încă nu a pornit din pușcă și, când va porni, nu că ne va lovi în frunte, ne va zbura capul. Ceea ce și merităm, fără doar și poate.
Dar măcar ne râdem. Aici vă dau dreptate. Probabil asta mi-a scăpat ca motivație la votul recent.
