Timp de două săptămâni, Compania de Apă face mentenanță pe Valea Slănicului

Compania de Apă, Operator Regional pe servicii de apă și canal în județul Buzău, are programate lucrări de intervenție, asistență tehnică și mentenanță la obiective din sistemul de distribuție a apei potabile amenajat pe Valea Slănicului, pe tronsonul Mânzălești – Beceni – Cernătești. Specialiștii Companiei de Apă au apreciat că intervențiile pe traseul respectiv ar putea dura chiar și două săptămâni, dar lucrările vor fi programate și executate astfel încât populația să resimtă cât mai puțin lipsa apei.
Lucrările au început din data de 12 iunie, când pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă de la Meledic, din UAT Mânzălești, în intervalul orar 09.00 – 16.00, furnizarea apei potabile a fost întreruptă către utilizatorii din localitățile Meledic, Trestioara, Poiana Vâlcului și o parte din satul de reședință.
O a doua etapă este programată pentru astăzi (13 iunie) când un al doilea rezervor de apă potabilă face obiectul unei intervenții în scopul igienizării, astfel că în intervalul orar 09.00 – 18.00, furnizarea apei potabile este întreruptă către utilizatorii din localitățile Beșlii, Satu-Vechi și Mânzălești (parțial). Conducerea Companiei a dat asigurări că în teren este prezentă inclusiv o echipă de intervenții, la solicitări din partea consumatorilor, pentru că lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Compania de Apă în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
După cum se știe, principala sursă de alimentare cu apă potabilă pe Valea Slănicului este amenajarea hidrotehnică de la Jghiab-Cireșu, în aval fiind alimentate comunele Mânzălești, Beceni și Cernătești (jumătate din UAT). Conform informațiilor primite de la departamentul comunicare, din cadrul Companiei de Apă Buzău, lucrările de mentenanță la rezervoarele de apă potabilă amplasate pe teritoriul comunelor Beceni și Cernătești vor completa orarul celor două săptămâni planificate inițial.



