Administrație

Luciu: S-a semnat finanțarea și execuția proiectului de gaze

Primarul comunei Luciu, Mircea Frățilă, a marcat zilele trecute două momente de importanță majoră în evoluția comunității și o valoare adăugată la bunăstarea locuitorilor. În prezența secretarului de stat Alexandru Stoica, primarul de Luciu a semnat nu numai contractul pentru finanțarea viitoarei investiții a alimentării cu gaze naturale, ci și contractul pentru execuția lucrărilor, având în vedere că finalizarea procedurilor de licitație pentru desemnarea constructorului a coincis cu vizita primarului buzoian la sediul Ministerului Dezvoltării. Mai mult, bucuria primarului Mircea Frățilă este cu atât mai mare pentru că în aceeași zi chiar ministrul Cseke Attila a semnat pentru deblocarea primei etape de finanțare a investiției, valoarea acesteia fiind de 190 de miliarde de lei vechi.

Primarul Mircea Frățilă și secretarul de stat Alexandru Stoica

La începutul anului, primarul de Luciu aprecia că investiția pentru construirea rețelei pentru distribuția gazelor naturale în comună putea obține toate aprobările, inclusiv semnăturile pentru finanțare și execuție, aproximativ la sfârșitul primului trimestru. Două luni în plus la cota de optimism a primarului Frățilă face momentul succesului în confruntarea sistemului birocratic mai plăcut! De altfel, șeful administrației publice a comunei Luciu a găsit deschidere la Executivul Consiliului Județean și, la ședința arondată lunii februarie deja se aproba constituirea unui drept de trecere în favoarea UAT – comuna Luciu, prin Consiliul Local Luciu, pentru unele sectoare din drumurile județene DJ 203I și DJ 214A aflate în proprietatea publică a județului Buzău și în administrarea Consiliului Județean, în vederea realizării obiectivului de investiții „Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Luciu, județul Buzău”. A fost o operațiune administrativă care conferea dreptul legal de a organiza un șantier de lucru în imediata apropiere a arterei de circulație.

Proiectul pentru aducțiunea de gaze naturale în comuna Luciu a fost accesat pe Programul Național Anghel Saligny, dezvoltat în teritoriu prin Ministerul Dezvoltării. Finanțarea integrală a investiției de la Luciu se va face în două etape, primele 190 de miliarde de lei vechi fiind, deja, aprobate chiar de către ministrul Cseke Attila. Având în vedere experiențele și procedurile adoptate în proiecte de același fel în alte comune din județul Buzău, la acest moment se poate spune că finanțarea totală ar putea dubla suma inițială, pentru rețeaua de distribuție de gaze de la Luciu urmând să se achite, la final, 380-400 de miliarde de lei vechi.

Rețeaua de la Luciu, care va avea o lungime totală de 45 de kilometri și va deservi aproximativ 1.800 de beneficiari, va fi branșată la magistrala Trans Gaz, în punctul Jugureanu, la ieșirea din Caragele spre Pogoanele, care trece la mai puțin de 700 de metri de intravilanul localității.

Un comentariu

  1. Un lucru bun facut de un primar harnic. Cinste tie primar de Luciu. Nu acelasi lucru putem vbdesprre primarul de Lipia/Merei care promite de 2 mandate sa aduca gaze in Merei.Pt ca locuieste in Lipia acolo a adus gaze dar in Merei nu, cu toate ca magistrala de la RomGaz este la max 2 km..Numai investitii inutile. Canalizarea ( de care nu au vrut sa auda mereni)care dubleaza pretul apei a dus la distrugerea retelei de strazi a comunei de mai bine de un an. Dupa ce termina cu canalizarea POATE spun poate se apuca sa sparga asfaltul pt GAZE. Gazele erau o prioritate nu canalizarea. Don primarele de Lipia/Merei nu vb cu primarul dinLuciu sa va invete cum sa faceti rost de bani, ca abureala ca actele sunt depuse de acum 10 aninu mai tine. Aprobare/moderare

Articole similare