Alexandru PRIPON
Știu că, atunci când vine vorba despre mass-media, cel mai simplu gest pare acela de a declama teorii și a insista asupra unor principii. Parafrazând, s-ar putea crede că jurnalistul mai puțin capabil de acțiune propriu-zisă devine un soi de teoretician redutabil, hotărât să creioneze traseul colegilor de breaslă printre idei și cuvinte. Doar că sunt atât de necesare niște limite, granițe evidente, cunoscute și respectate cu strictețe, nu pentru că activitatea mass-media ar putea fi vreodată captivă într-o pagină de manual, printre grafice și tabele, ci pentru că, explicate corect și aplicate înțelept, principiile deontologice pot salva imaginea și păstra menirea jurnalismului, fie și într-o lume perpetuu schimbătoare.
Prezentarea binelui ca slăbiciune și a răului ca virtute – precum și orice altă bulversare a rosturilor din cotidian – constituie o anomalie. Interdependența, ca relație între noi și ceilalți, nu trebuie să dea naștere unor amplasări aberante pe scara valorilor, cu atât mai puțin unor dovezi de comportament imoral deghizate în exemple numai bune de urmat. Iar aici presa are rolul de a proteja și lămuri legăturile dintre semeni, de a explicita sincer adevărul, binele și frumosul, ca repere de maximă importanță în viață. Fără exagerări, fără inversiuni, fără justificări impromptu ale virajelor și deraierilor efectuate numai de dragul amplasării precare într-un un făgaș provizoriu. Presa poate și trebuie să devină liantul unei comunități, motivarea existenței unei frumoase comuniuni. Iar aceasta se va întâmpla atunci când gradul de încredere al semenilor între ei va atinge un stadiu cât mai aproape de firesc, lipsit de suspiciunea că orice propoziție adresată cuiva îmbracă, probabil, convingător, o nouă minciună.
În strictă legătură cu ideile de mai sus merită menționată o problemă pe care adesea evităm să o rostim cu voce tare: la finalul fiecărei zile, munca oricărui jurnalist are exact aceeași valoare ca informațiile pe care se bazează. Dincolo de strădania obositoare, de îndelungatele momente investite, de zbaterea pe care o presupune un subiect, dacă acesta nu este ancorat în realitate, tot efortul se reduce la o haotică preumblare în derivă.
Știu că niciodată nu este atât de simplu. Teoria poate părea doar o pretenție absurdă și seacă de a colecționa surse credibile și a expune, demonstrativ, ceea ce reiese din cercetarea lor atentă. Și mai știu că, atunci când subiectul este presant, antipatica expresie „Breaking News” (mai nou, doar „Breaking”) ne oferă impresia că putem sări peste câteva etape. Doar că noutatea ori impactul asupra publicului nu justifică o expunere care este bazată pe aparențe, ducând la concluzii eronate.
Pe de altă parte, într-o lume dominată de ambiții, răfuieli și perspective (oarecum) firesc-subiective, este greu să așezăm în balanță mărturii, să le potrivim atent în silogisme și să le decidem validitatea, pe fondul unei curse contra-cronometru. Mai ales că, în vremuri moderne, descoperim prin mijloace moderne (impersonale) unele surse care își pot acoperi „povestea”, utilizând modalități moderne, sub măști asemănătoare până la îngemănare cu adevărul. Un soi de adevăruri învestite cu acest nume de accepțiunea modernă, ceva mai lejeră, a termenului. Iar modern nu înseamnă întotdeauna bun.
Nimeni nu a spus că jurnalismul reprezintă o îndeletnicire simplă. Nici oamenii de presă, nici beneficiarii efortului de informare (și educare) al mass-media. Vor fi existând, desigur, și persoane gata să minimalizeze munca jurnaliștilor, deoarece „experți universali” sunt așezați pe scaune, comod, în galerie, nu doar la meciuri, ci în mai toate domeniile, însă riscul de a nu-i mulțumi pe toți este unul pe care ni-l asumăm odată cu primirea legitimației de presă. Problema o reprezintă faptul că, fără informații verificate, obținute din mai multe surse credibile, jurnalismul capătă aspect ficțional, pierzând enorm, ireparabil, din credibilitatea pe care au construit-o, cu trudă, atâția oameni dedicați profesiei și misiunii lor.
Am remarcat, zilele trecute, un articol scris lejer, abia descifrabil, despre niscaiva evenimente improbabile. Totul pornea de la „mărturia” unui anonim, pe Facebook. Și m-am gândit că, uneori, până și un text ca acesta, pe care îl aveți în față, poate oferi o idee potrivită (așa da sau așa nu, desigur), atunci când vine vorba despre documentare, muncă de redactare, scriere, rescriere și transcriere, gândire lucidă și exprimare imparțială, corectă. Dincolo de teorii și insistând asupra celor mai importante principii. Altfel spus, atunci când vine vorba despre mass-media…
